Stop cardiac şi dureri ale cutiei toracice. Asistenţi medicali şi felceri din ţară şi-au demonstrat abilităţile la un concurs naţional
Viaţa unui om depinde de o intervenţie de câteva minute sau chiar secunde. Cele mai bune cadre medicale din ţară şi-au demonstrat abilităţile la un concurs naţional organizat în cadrul unui Centru de Agrement din raionul Orhei.
Echipele de asistenţi şi felceri au avut sarcini diferire. Primii au trebuit să demonstreze cum procedează când bolnavul intră în stop cardiac sau acuză dureri ale cutiei toracice:
"Am primit o doză de adrenalină maximă. Astăzi, ceea ce am simţit eu acuma sunt aceleaşi emoţii ca şi la pacient, deoarece aici ne-am străduit să nu atragem atenţia la juriu şi să acţionăm rapid".
"Emoţii mari, credem că am făcut tot ce e posibil de a ajunge cu bolnavul la locul destinat".
"Când ieşi la chemări sunt şi aşa cazuri. Şi aici e la fel ca în viaţa reală, astfel de situaţii se întâmplă".
Cele şapte echipe de felceri au arătat cum acţionează dacă pacientul îşi pierde cunoştinţa:
"Ne simţim caşi cum ar fi un caz real pe care îl avem zi de zi la fiecare solicitare. Ne străduim ca să facem tot posibilul pentru a da încă o şansă de supravieţuire la fiecare pacient".
"Când te gândeşti că acesta este un caz adevărat, te concentrezi mai bine şi totul e ca în realitate".
Au fost 3 probe în total, iar rezultatele finale vor fi anunţate în cursul zilei de mâine.
"Echipele sunt bine organizate, sunt bine dotate din ceea ce aţi văzut, au cunoştinţe necesare pentru a acorda o asistenţă medicală imediată, urgentă, pentru a salva viaţa", a declarat Igor Curov, şef departamentul Medicină Urgentă, Instittutul de Urgenţă, Chişinău.
Ministrul Sănătăţii, Silvia Radu, a fost şi ea prezentă la concurs.
"Este pentru prima dată în Republica Moldova când este organizat un concurs pentru cea mai bună echipă de asistenţi de prestaţie de urgenţă. Cred că este un lucru foarte bun, este un exerciţiu important pentru cei care activează în acest serviciu", a declarat Silvia Radu.
Echipele finaliste reprezintă 10 raioane, o echipă este din municipiul Bălţi şi două, din Capitală.
Social
- Ritmul cardiac al unui bărbat s-a stabilizat instant după ce ambulanţa a nimerit într-o GROAPĂ
- INIMA ARTISTULUI, MAI FRAGILĂ. Mihai Constantinescu a suferit trei stopuri cardiace
- Primul caz de îmbolnăvire cu TETANOS din ultimii 30 de ani, la Tiraspol. Un adolescent, în stare GRAVĂ, pentru că NU era VACCINAT