STOP! Mitropolia Moldovei nu susţine ceea ce fac moldovenii pe marginea traseelor
Fără cruci pe marginea drumurilor. Mitropolia Moldovei nu susţine instalarea acestora sau a monumentelor pe marginea traseelor, în locuri unde au murit oameni. Potrivit unei decizii a Sinodului Bisericii, crucile trebuie să fie doar pe morminte.
Declaraţia vine după ce organizaţia "Armonie Spirituală" a cerut ajutorul Mitropoliei pentru rezolvarea acestei probleme.
Peste 250.000 cruci sunt, în prezent, pe marginea drumurilor din întreaga ţară. Organizaţia "Armonie Spirituală" şi mitropolia Moldovei condamnă instalarea acestora.
"Fiecare om îşi duce crucea lui şi duce o cruce, nu duce două, dacă eşti într-o credinţă nu te duci în alta, aşa şi aici Isus tot o cruce a dus nu a dus două. Nu se poate să fie şi la mormânt şi acolo, se primeşte că sufletul nu poate să se odihnească. Nu e bine aşa, prefacem Moldova într-un cimitir enorm", a spus preşedintele organizaţiei "Armonie Spirituală", Boris Ciobanu.
Şoferii au păreri diferite despre acest fenomen.
Inspectorii de patrulare spun că instalarea crucilor pe marginea drumurilor este ilegală.
"Potrivit legislaţiei, la marginea carosabilului pot fi instalate indicatoare rutiere, semne speciale pentru atenţionarea şoferilor, copaci sau panouri care îndeamnă conducătorii auto să fie prudenţi la drum. Orice altceva este interzis", a declarat inspectorul principal de la Inspectoratul Naţional de Patrulare, Sergiu Sarivan.
Inspectoratul Naţional de Patrulare a depus o sesizare la Administraţia de Stat a Drumurilor pentru ca toate crucile de pe marginea traseelor să fie scoase.