„Strășeni, mon amour”, a avut loc primul Festival dedicat serviciilor publice de calitate
În inima codrilor din satul Lozova, raionul Străşeni, a avut loc prima ediţie a festivalului ''Străşeni, mon amour''. Evenimentul a fost organizat pentru a informa locuitorii oraşului Străşeni despre problemele ecologice din societate, dar şi despre soluţiile lor.
De la festival nu au lipsit meşterii populari care au încântat vizitatorii cu lucrările făcute cu multă dibăcie, iarmaroacele cu produse ecologice şi buna dispoziţie. Vizitatorii spun că au profitat de vremea bună de afară şi au venit să se odihnească în sânul naturii, dar şi să afle ceva nou.
La festival l-am găsit pe Ion Ciocan, supranumit şi regele bostanilor. Bărbatul a venit la eveniment cu un atelier de compostare, acesta spune că secretul celor mai frumoşi dovleci este în îngrăşămintele naturale pe care le foloseşte şi îndeamnă oamenii să nu arunce deşeurile vegetale.
„Când cade frunza asta e un îngrăşământ, noi ce facem? Lumea de la ţară îi dă foc, dar eu o compostez. Uitaţi-vă ce roadă se primeşte din natură, asta e hrana, e compostul care este hrana ideală a tuturor culturilor din grădină.”, a relatat Ion Ciocan, agricultor.
Liuba Şoitu a venit la festival cu plante culese de pe deal. Femeia spune că ierburile strânse din pădure înlocuiesc multe medicamente, mai ales în această perioadă.
„Toată lumea nu are dispoziţie, e în depresie, se bea anume sunătoare cu muşeţel şi-ţi vine dispoziţia şi poţi să cânţi. Bei ceai seara, pentru nervi, pentru stres.”, a menționat Liuba Șoitu, locuitoare a satului Lozova, Strășeni.
Meşterii populari de la festival au încântat vizitatorii cu expoziţii proprii la care au muncit ore în şir.
„Este o ie de Străşeni cu motive din orăşelul nostru, motivul suveica, pomul vieţii şi culoarea verde care reprezintă codrii. Aceasta este cusută într-un an de zile.”, a spus Lilia Calancea, meșter popular.
„Măştile sunt inspirate din poveştile populare moldoveneşti. Este gerilă şi după colorit şi după mimica tipajului.”, a menționat Grigore Stamati, meșter popular.
Vizitatorii de la festival spun că sunt conştienţi că mediul înconjurător trebuie protejat şi că au profitat de vremea bună pentru a petrece timpul în natură, dar şi pentru a afla ceva nou.
Mă simt foarte bine, este o intenţie foarte bună de a organiza asemenea evenimente, ecologia este un factor foarte important pentru ţara noastră. Sper că în curând se va construi o staţie de epurare care lipseşte îm Străşeni.”, a spus o vizitoare a evenimentului.
„Mai ales că e la natură, dar copiii acum... Este despre economia energiei, despre eco produse, asta e ceea ce am reuşit să văd.”
„Despre compostarea deşeurilor mi-a părut foarte interesant.”
„Să protejăm natura, plus la toate să ne respectăm unii pe alţii.”
Organizatorii festivalului spun că îşi doresc ca prin asemenea evenimente să informeze cetăţenii despre soluţiile simple la problemele ecologice.
„Este dedicat serviciilor, implicării civice şi toate astea într-un context ecologic. Trebuie să ţinem cont de mediu, de spaţiul în care trăim şi să avem grijă de ceea ce se întâmplă nu doar în gospodărie, dar şi în afara ei.”, a declarat Cătălina Molodoi, organizatoarea evenimentului.
Festivalul a fost finanţat de delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova şi este la prima ediţie. Evenimentul va fi organizat şi anul viitor.