Strategia nucleară a Rusiei îngrijorează NATO: Războiul ATOMIC pare a fi inevitabil
Alianța Nord-Atlantică se arată tot mai îngrijorată de noua strategie nucleară a Rusiei și de informațiile ce relevă că planificatorii militari de la Moscova au în vedere o reducere a pragului dincolo de care armele nucleare ar putea fi folosite în eventualitatea unui conflict, afirmă diplomaţi din cadrul NATO, potrivit rtv.net.
"Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult în această strategie este modernizarea forțelor nucleare rusești, creșterea nivelului de pregătire al acestor forțe și posibila combinație între operațiunile cu arme convenționale și cele cu arme nucleare, inclusiv în cadrul desfășurării unui război hibrid", a explicat un diplomat din cadrul NATO.
Studiul experţilor NATO intervine într-un moment de tensiune crescândă între NATO şi Rusia pe tema conflictului din Ucraina şi ridică totodată mari semne de întrebare pentru Alianţă privind o eventuală confruntare în genul Războiului Rece.
Temerile Occidentului au fost, de asemenea, alimentate de atitudinea militară din ce în ce mai agresivă a Rusiei care patrulează, în aer sau pe apă în apropierea graniţelor NATO. Recent au fost văzute avioane militare ruseşti despre care s-a spus că ar fi avut la bord bombe nucleare şi care au zburat peste Canalul Mânecii.