Străzile oraşului Bălţi sunt pline de gunoi! Cum justifică oamenii mizeria creată
Topirea zăpezii a scos la suprafaţă mai multe mormane de gunoi în oraşul Bălţi. Priveliştea din parcurile urbei, dar şi de la periferia acesteia arată nepăsarea oamenilor, dar şi iresponsabilitatea autorităţilor, care nu vor să recunoască existenţa problemei.
Deşeuri menajere aruncate la întâmplare şi arbuşti plini cu pungi. Aşa arată cea mai mare parte a oraşului Bălţi.
Se pare însă că mizeria nu este observată de responsabilii de la primărie.
"Dacă e să vorbim despre calitatea lucrărilor, pot să spun că, dacă, în fiecare an, eram nevoiţi să lichidăm gropile de gunoi neautorizate, anul acesta nu am avut aşa situaţii", a declarat şeful Secţiei gospodărie municipală, Veaceslav Zincovschi.
Numai în ultima lună, şase oameni s-au ales cu amenzi de până la o mie de lei pentru aruncarea deşeurilor în locurile neautorizate.
"Probabil aceasta e legată şi de faptul scumpirii taxelor. Lumea se mai duce şi mai aruncă prin perdelele de pădure, acolo situaţia este foarte serioasă", a spus inspectorul Agenţiei Ecologice Bălţi Dumitru Bărbuţă.
Locuitorii oraşului confirmă că unul din motive este majorarea taxei pentru evacuarea deşeurilor:
"Se întâmplă din cauză că taxa este mare şi oamenii nu au bani pentru a plăti".
"Unii chiar sapă gropi în grădini şi aruncă gunoiul acolo. Şi vecinii mei fac aşa, deoarece nu au bani ca să plătească".
"Nimeni nu evacuează acest gunoi. Noi plătim, dar nu avem parte de servicii calitative".
Din luna decembrie a anului trecut, taxa pentru evacuarea deşeurilor în oraşul Bălţi a fost majorată cu 10 lei. Astfel, locatarii blocurilor plătesc lunar 15 lei şi 75 de bani pentru acest serviciu, iar cei ai caselor la sol - câte 26 de lei.