Streleţ: Poziţia PL e stranie, iar Ghimpu minte
Preşedintele fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ, regretă poziţia PL faţă de candidatul propus de PLDM şi PD pentru funcţia de şef al statului, Veronica Bacalu, dar şi refuzul liberalilor de a vota data alegerilor. Totodată, Streleţ nu crede că celălat candidat, Ion Ababii, ar fi declarat, în faţa Partidului Liberal, că refuză că se înscrie în cursa pentru Preşedinţie.
„E regretabilă poziţia PL, care nu se încadrează în logica declaraţiilor şi acţiunilor. Această poziţie este inexplicabilă şi dăunătoare cursului de reforme în Republica Moldova. Am contat pe angajamentul PL”, a declarat Valeriu Streleţ după şedinţa de azi a Legislativului.
Liberal-democratul nu are încredere în afirmaţia lui Mihai Ghimpu, precum că Ion Ababii ar refuza să candideze la funcţia de şef al statului: „Domnul Ababii a declarat ferm în faţa PLDM şi PD că este gata să candideze. Vom verifica afirmaţia PL”.
„Mi se pare nejustificată şi poziţia faţă de doamna Bacalu. Ne-ar fi adus un plus de imagine pe plan internaţional, şi încă o mai poate face, sper că poziţia PL în acest sens nu este definitivă, ar fi dus la implicarea mai profundă a ţării noastre în circuitele financiare internaţionale, nu este afiliată cu nicio forţă politică din Moldova. În afară de aceasta, în epoca internetului, doar cine nu vrea nu cunoaşte”, a mai adăugat Streleţ.
Politică