Streleţ revoltat: Procurorii au dosare mai importante de instrumentat, decât audierea mea
"Este o camapanie de PR menită să sustragă atenţia procurorilor de la activitatea cotidiană". Astfel a comentat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, dosarul cu privire la interceptările convorbirilor telefonice ale liberalului Mihai Ghimpu.
"Eu am citit pe un site că un oarecare funcţionar ar fi auzit că Ion Lupu ar fi vorbit la telefon cu Mihai Ghimpu. Şi atunci am zis că s-ar putea ca domnul Ghimpu să fi ştiut despre vânătoare", a subliniat Streleţ.
Politicianul a lăsat să se înţeleagă că procurorii au dat curs solicitării deputatului liberal, fiind influenţaţi de statutul acestuia.
"Dacă s-a adresat ditamai deputatul, care a fost şi preşedinte interimar, este firesc ca procurorii să reacţioneze imediat. Dar, pierd timpul în zadar. Au cauze mult mai importante pe care ar trebui să le instrumenteze, dar care sunt uitate pe rafturi. Este o campanie mediatică declanşată de Ghimpu, cu scopul de a se menţine în atenţia publică", a subliniat parlamentarul.
Publika.md menţionează că în această dimineaţă liberal-democratul Valeriu Streleţ a fost audiat de procurori, în cadrul unui dosar ce are tangenţă cu vânătoarea din Pădurea Domnească.
Dosarul a fost intentat după ce Streleţ a declarat că Ghimpu ar fi ştiut despre tragicul incident din prima zi, iar acest lucru poate fi demonstrat prin verificarea apelurilor recepţionate de Ghimpu.
Pe 1 februarie, Mihai Ghimpu a depus o sesizare la Procuratura Generală, la Serviciul de Informaţii şi Securitate şi la Comisia Securitate Naţională pentru demararea unei anchete în cazul interceptărilor. Politicianul a negat afirmaţiile lui Valeriu Streleţ şi susţine că a aflat din presă despre incidentul soldat cu moartea lui Sorin Paciu.