Stresul doboară femeile însărcinate. Din cauza războiului, în Ucraina s-a triplat numărul nașterilor premature
Rata nașterilor premature a crescut în Ucraina, din cauza războiului. Medicii din Harkov și Lvov au declarat, pentru BBC, că în ultimele câteva săptămâni s-a triplat numărul mamelor care au născut înainte de termen. Se întâmplă din cauza stresului prin care trec femeile însărcinate. Unele sunt nevoite să nască prin buncăre, unde medicilor le este greu să le asigure condiții elementare. Altele, mai norocoase, au ajuns la spital, însă drumul a durat câteva zile.
Irina Zelena a fugit din Kiev din cauza războiului și a fost internată la Lvov. Din cauza stresului, femeia a născut înainte de termen, cu 7 săptămâni mai devreme. Irina a adus pe lume două fete gemene, Viktoria și Veronika. Viktoria avea la naștere doar 800 de grame și se mai află la incubator. Veronika are un kilogram și a fost luată de mama ei, în camera de spital.
"Inima mi se rupe în două. O fetiță stă împreună cu doctorii și o pot ține la piept doar pe Veronika. Înțeleg că trebuie să rămân puternică", a spus femeia.
Olga din Kiev a pornit spre Lvov, când a început războiul. I-a luat trei zile să ajungă la spital: "Ați auzit vreodată de frică animalică? E atunci când te doare fiecare por, ești atât de speriat încât nu mai poți nici mânca, nici bea apă. Nu poți nici măcar gândi. Când am ajuns în Lvov, medicii mi-au spus că am slăbit 3,5 kg. Gemenii din burtă au fost în pericol, ei au încetat să se mai dezvolte".
Femeia este în a șasea lună de sarcină și medicii au reușit să-i salveze copiii.
În Harkov, oraș puternic bombardat de armata rusă, jumătate din femeile însărcinate nasc înainte de termen, spun medicii.
"Infecțiile, îngrijirile medicale precare, faptul că mamele nu s-au alimentat corect creează condiții ca bebelușii să vină pe lume mai devreme decât era preconizat. Acum trei zile, în maternitatea noastră s-a născut cel mai mic copil. El cântărește doar 600 de grame. Nu te poți refugia cu un copil atât de mic, așa am decis ca bebelușul să rămână în Harkov, chiar dacă aici sunt bombardamente", a declarat Irina Kondratova, director spital Harkov.
Potrivit Ministerului Sănătății de la Kiev, într-o lună de război, în Ucraina s-au născut 15 300 de copii.