"Striga la geam". O fetiţă de trei ani a fost salvată după ce părinţii au încuiat-o în casă (VIDEO)
Un copil de trei ani din Cricova a fost lăsat de către părinți fără supraveghere și încuiat în casă. Unul dintre ei a plecat în vizită la rude, iar al doilea a mers la un prieten. Micuța a fost salvată de poliție și salvatori, care au fost alertați de oamenii care treceau prin preajmă.
Pe lângă faptul că şi-a încuiat copilul în casă, tatăl micuţei a lăsat conectată plita electrică. Strigătele disperatele ale copilului au fost auzite de către o femeie care trecea prin preajmă.
"Striga la geam, auzea toată lumea. Geamul era deschis, întredeschis era", a zis ea.
Femeia a alertat poliția și salvatorii. Aceștia au pătruns în casă de pe acoperişul blocului.
"Iată castronul, care l-am umplut cu apă. Vasul a luat foc deoarece nu am deconectat la timp plita electrică", a observat poliţistul.
Până la venirea părinţilor, copilul a fost transmis asistentului social.
"Familia dată se află evidenţa asistentului social la Primăria oraşului Cricova ca familie social-vulnerabilă şi fac abuz de alcool", a menţionat poliţistul de sector din Cricova, Vadim Frunză.
Cei doi părinți riscă amendă de 500 de lei pentru neglijenţă.