STRIGĂTOR LA CER. Aproape 300 de copii au fost ucişi în Fâşia Gaza
Cel puţin 296 de copii palestinieni şi adolescenţi au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene împotriva mişcării palestiniene Hamas, pe 8 iulie, a anunţat UNICEF, potrivit realitatea.net.
"Copiii reprezintă 30% din victimele civile", estimează organizaţia umanitară.
Bilanţul făcut public de UNICEF a fost realizat luând în calcul decesele pe care agenţia care aparţine de ONU le-a putut verifica până în prezent, iar numărul victimelor riscă să crească.
Cu toate acestea, "între 8 iulie şi 2 august, au fost semnalate decesele a cel puţin 296 de copii palestinieni" în urma bombardamentelor şi focurilor de armă israeliene. Dintre aceştia, 187 erau băieţi şi 109 erau fete, şi cel puţin 203 dintre ei aveau mai puţin de 12 ani.
Peste 1.600 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi de la debutul operaţiunii "Limita de protecţie".