STRIGĂTOR LA CER! Un copil de şapte ani, ÎNGROPAT DE VIU de un alt minor
Greu de crezut că un asemenea act a putut fi comis "în numele lui Dumnezeu". Un copil în vârstă de 7 ani a fost îngropat de viu de cei care ar fi trebuit să aibă grijă de el, pentru că nu a știut să recite corect câteva versete din Biblie, scrie a1.ro.
Copilul, în vârstă de 7 ani, a fost forțat să țină în brațe un buștean de 20 de kilograme, timp de 2 ore, în fiecare zi, în ultima săptămână din viața lui.
Copilașul era supravegheat de verișorul său, un adolescent de 15 ani. Se pare că într-una din zile, nemulțumit de felul în care cel mic își executa pedeapsa, adolescentul l-ar fi lovit de peste 100 de ori, i-ar fi așezat bușteanul pe piept și și-ar fi sprijinit piciorul pe capul lui, în timp ce copilul era cu fața într-o baltă din curtea familiei.
Timothy și Tina Hauschultz nu sunt părinții micuțului Ethan, băiatul ucis, primiseră de la o instanță de judecată custodia lui.
"L-au îngropat într-un sicriu de zăpadă"
Mama biologică a lui Ethan, Andrea Everett, a vorbit despre moartea fiului ei: „Când am ajuns acolo, inima lui Ethan nu mai bătea și avea o temperatură de 23 de grade. Medicii s-au chinuit 5 ore să îl readucă la viață, dar fără vreun succes. Era în moarte cerebrală. Vreau dreptate pentru fiul meu! Vreau ca cei responsabili de moarte lui să stea mult timp în închisoare!”
Timothy și Tina Hauschultz se vor prezenta luni în fața judecătorilor.