Strigătul disperării din întuneric. Clădirea Societăţii orbilor din Căuşeni este în pericol de prăbuşire
Embed:
Nu au apă şi lumină, iar tavanul riscă să se prăbuşească în orice clipă. În astfel de condiţii a ajuns sediul Societăţii Orbilor din Căuşeni. Mai mult, oamenii se tem că, în scurt timp, ar putea rămâne fără aceste încăperi. Autorităţile locale au întreţinut clădirea în care mai era redacţia ziarului raional, care însă s-a închis. Acum, funcţionarii spun că nu există bază legală pentru finanţare.
Din cauza acoperişului, care nu a fost reparat ani de zile, tavanul pune în pericol viaţa celor 200 de oameni, care vin aici să găsească sprijinul şi ajutor.
Valentina Sterianov are 85 de ani. Femeia şi-a pierdut vederea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lucrând asisitentă medicală.
"Noi o să pierdem posibilitate de a comunica. Noi am devenit mai aproape unul de altul din cauza nenorocirii noastre, adică orbirea. Fără aceasta organizaţie nu ştiu, ce vor face oamenii. Ei vor fi parcă aruncaţi afară şi vor fi nevoiţi să se discurce cum pot", spune Valentina Sterianov.
Şi alţi nevăzători sunt de acord cu bătrâna.
"Ar fi o catastrofă, aici ne adunăm, vorbim, discutăm, durere ne expunem", susţine altă membră a comunităţii.
"Oamenilor le va fi foarte greu. Ne vom adresa pentru a cere ajutor. Nevăzătorii nu pot să reuşească multe lucruri", este de părere altă parte din comunitate.
În aceste condiţii, preşedintele societăţii spune că depune tot efortul pentru ca să rezolve problema.
"Sunt nevoită să mă descurc, cum pot, fără lumină, pentru că oamenii au fost anunţaţi că vor primi acest ajutor", spune Valentina Ţîgai.
Preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a declarat pentru Publika TV că este în căutarea soluţiilor. El nu exclude că va cere ajutorul agenţilor economici.
- Inspectorii fiscali din Căuşeni au mers în sate pentru a colecta declaraţiile pe venit ale oamenilor. Contribuabilii au fost încântaţi de idee
- Autorităţile locale din Căuşeni au PROMIS un nou termen în care angajaţii grădiniţei îşi vor ridica salariile
- Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de la Căuşeni va fi reparată pe bani europeni