Student acuzat de trafic de droguri în România: Adunam informaţii pentru SIS-ul din Moldova
Un student, reţinut de ofiţerii Antidrog, în România, susţine că ar fi agent al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Moldova, care adună informaţii despre studenţii moldoveni, implicaţi în traficul de droguri, scrie publicaţia Monitorul de Suceava.
Petru Diaconu, în vârstă de 21 de ani, a prezentat anchetatorilor un CD cu informaţiile pe care le-ar fi trimis ofiţerului care l-a desemnat la Chişinău. Tânărul a precizat însă, că nu avea nici o autorizare de culegere de informaţii de la autorităţile moldovene.
Anchetatorii au stabilit că de fapt informaţiile nu au fost trimise nici unui ofiţer SIS, ci fratelui său.
Menţionăm că doi studenţi moldoveni au fost reţinuţi de ofiţerii Antidrog din România, la mijlocul lunii aprilie, după ce unul dintre ei a fost prins în timp ce vindea jumătate de kilogram de canabis în parcarea unui hipermarket. Aceştia au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava.
Actualitate