Studenţii de la medicină vor putea să-şi cultive deprinderi practice într-un centru universitar de simulare (VIDEO)
Studenţii Universităţii de Medicină vor învăţa să stabilească diagnosticul şi să facă operaţii în mod virtual. Acest lucru va fi posibil în cadrul unui centru universitar de simulare în instruirea medicală, dotat cu echipament modern, care a fost inaugurat astăzi. Tot aici vor fi instruiţi paramedicii, pompierii şi poliţiştii.
Studenţii vor putea să-şi cultive aici deprinderi practice în domeniile medicina de urgenţă şi de familie, anestezie şi terapie intensivă, sănătatea mamei şi copilului şi chirurgie.
"Centrul de simulare va oferi studenţilor posibilitatea să reacţioneze în momente critice, de a particpa la un diagnostic corect. De asemenea, se vor instrui paramedicii, piliţiştii şi pompierii", a declarat rectorul Universităţii de Medicină, Ion Ababii.
Medicii afirmă că aceste echipamente îi vor ajuta să însuşească şi mai bine domeniul în care s-au specializat.
"Pot fi deprinse dexterităţi, fără riscul de a provoca complicaţii. Aceste procedee pot fi repetate oriunde câte ori este nevoie. Putem vedea progresul. Toate fişierele se stochează şi pot fi accesate ulterior", a menţionat asistentul universitar Marin Vozian.
"E foarte util luând în consideraţie faptul că avem acces la manipulaţii bazice, ceea ce noi nu am avut până acum", a precizat chirurgul rezident Oleg Coltug.
Uniunea Europeană a alocat în reconstrucţia Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală 4,5 milioane de euro. La inaugurare au participat demnitari, dar şi oficiali europeni.