Studenţii din căminul nr.10 al UTM, vizitaţi de poliţişti. CAUZA intervenţiei oamenilor legii
Să respecte legea şi regulamentele interne şi să nu-şi lase lucrurile personale nesupravegheate. Sunt câteva dintre sfaturile date de poliţişti studenţilor care au venit la studii în Capitală. Oamenii legii au mers aseară în căminul numărul 10 al UTM şi au discutat cu tinerii care au păşit pentru prima dată pragul universităţii.
Tinerii au fost îndemnaţi să respecte regulamentele universităţii şi cele din cămin, iar în caz de necesitate să anunţe poliţia.
"Nu lăsaţi fără supraveghere bunurile personale, telefoanele mobile, calculatoarele care sunt cel mai mult vânate de răufăcători", a spus ofiţerul de poliţie din sectorul Râşcani, Octavian Stăvilă.
Studenţii mai mari au fost sfătuiţi să aibă grijă de proaspeţii lor colegi.
"Îndemnaţi-i şi pe dumnealor şi ajutaţi-i ca să le fie mai uşor să se acomodeze. Totodată, cei care au venit aici să facă carte, ajutaţi-i şi cu învăţătura. Eu cred că o să vă fie de bine", a declarat inspectorul principal al Inspectoratului General de Poliţie, Vladimir Dicusar.
Bobocii spun că sfaturile sunt binevenite şi că îi vor ajuta să se descurce mai uşor.
Unii studenţii din anii mai mari au fost mai aspri şi au spus că bobocii necesită o supraveghere atentă.
Potrivit oamenilor legii, asemenea întâlniri vor avea loc în toate căminele studenţeşti din Capitală.
"Se va aduce la cunoştinţă prevederile legislaţiei penale în vigoare, pentru că persoanele au atins vârsta majoratului. La început de an se vor efectua aceste razii, pe lângă acest fapt ofiţerii de sectoare din toate sectoarele municipiului Chişinău periodic vor vizita aceste cămine studenţeşti", a dat asigurări ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Adrian Jovmir.
Poliţia efectuează campanii de informare pentru studenţi la fiecare început de an de studii.