Studenţii s-au bătut cu poliţiştii la Atena. Ce le-a provocat nemulţumirea
Capitala Greciei a fost scena unor încăierări între sute de studenţi şi poliţişti. Confruntările au izbucnit în timpul unui protest al tinerilor faţă de reformele din domeniul educaţiei.
Studenţii de la Universitatea din Atena intenţionau să ocupe Facultatea de Drept şi să blocheze activitatea profesorilor. Spiritele s-au încins când forţele de ordine au intervenit şi le-au interzis accesul în clădire.
Cel puţin un manifestant a fost rănit.
Studenţii sunt nemulţumiţi de planurile autorităţilor de a plasa agenţi de pază în cadrul instituţiei, despre care spun că este o încălcare a libertăţilor. Protestatarii se mai plâng şi de faptul că sălile de studiu sunt supraglomerate, dar şi că există un deficit de personal academic şi administrativ, în urma reducerilor cadrelor didactice.