Studenţii Universităţii Agrare stau la cozi pentru a obţine un loc în cămin. IATĂ ce găsesc când intră în camere (VIDEO)
Au mai rămas zile numărate până la începutul noului an de studii. Iar tinerii sunt nerăbdători să-şi ia în primire camerele din căminele studenţeşti. La Universitatea Agrară a început de astăzi repartizarea locuinţelor pentru două facultăţi. Zeci de tineri au stat la coadă pentru a-şi lua bonurile de repartiţie.
Studenţii, mai ales cei din anul I, şi părinţii lor abia aşteptau să vadă camerele de cămin. Odată intraţi în ele, au înţeles, de la prima vedere, ce mobilier trebuie să-şi aducă de acasă.
"Trebuie de făcut un pic reparaţie. Se poate de schimbat tapetele. Trebuie să-mi aduc un covor pe jos, perdea la fereastră, aşternuturi pentru pat", spune un student.
"Trebuie să ne dea nişte linoleum ca să aşternem pe jos. Faţă de gazdă, care costă 150 de euro pe o lună, aici se plăteşte 850 de lei pentru jumătate de an. Nu e scump", susţine un alt student.
"Mă gândeam la ceva mai rău, ca în cămine, dar e binişor. E moale, se poate de dormit", susţine un părinte.
Reprezentanţii Universităţii Agrare spun că au locuri suficiente pentru toţi studenţii. Prioritate au cei din anul I.
"Pentru anul I ne-am străduit să alegem cele mai bune odăi. Le formăm condiţii de la început. Condiţiile sunt bune, ne străduim să păstrăm imaginea", spune decanul facultăţii de Inginerie Agrară, Vladimir Gorobeţ.
Repartizarea camerelor în căminele Universităţii Agrare va dura până la sfâşitul săptămânii. Preţul pentru un loc în cămin este de 1.700 de lei pe an.
- Nouă studente au luptat pentru titlul de Miss Universitatea Agrară
- Universităţile din Moldova, în topul celor mai bune 20.000 de instituţii de învăţământ din lume
- Deputatul Ana Guţu susţine că Universitatea de Sport şi cea Agrară nu-şi au rostul şi trebuie închise
- În Moldova sunt 17 universităţi de stat şi 14 private. Care sunt cele mai solicitate