STUDIO VIRTUAL! Iată CEL MAI MARE PERICOL căruia trebuie să-i facă faţă omenirea
Opinia publică mondială vorbeşte despre organizaţia teroristă Statul Islamic ca despre cel mai MARE pericol caruia trebuie să-i facă faţă acum omenirea.
Unii analişti straini chiar fac şi o paralelă între naziştii germani, care, inspiraţi de ideea unei rase supreme, erau gata să comită atrocităţi de neimaginat, şi extremiştii islamişti, care în numele singurei "religii adevarate", aşa cum spun ei, ucid şi comit crime odioase.
Organizaţia teroristă Statul Islamic a fost constituită în 1999. Acesta funcţionează după regulile Sharia, un cod despre care adepții spun că ar fi fost inspirat din Coran.
Membrii grupării sunt conduși de către Abou Bakr al-Baghdadi, numit şi "noul Ben Laden".
Cum a început ascensiunea Statului Islamic
Ocuparea unor oraşe importante din Irak și Siria a dus la creşterea puterii militare, dar şi financiare, a organizaţiei.
Se estimează că Statul Islamic ar dispune de peste un miliard de dolari, bani proveniți, în general, din jefuirea băncilor. În vara anului 2014, jihadiştii Statului Islamic au proclamat califate în Siria şi Irak. În acest moment,organizația teroristă se extinde din ce în ce mai mult şi se presupune că ar avea peste 20 de mii de adepţi.
Cel mai des, aceștia sunt fanatici religioși, dar și infractori, sau foști militari din armata lui Saddam Hussein. În prezent, radicalii Statului Islamic controlează regiuni importante din Siria, Irak, Libia, Egipt, Algeria, Afganistan, Yemen şi, recent, Tunisia.