Studioul "FrimuFilms" a lansat cel de-al treilea episod al desenului animat "Nicu şi Baton"
Cel de-al treilea episod al serialului de desen animat "Nicu şi Baton" a fost lansat ieri. De această dată, îndrăgitele personaje îşi arată latura sentimentală, iar unul dintre protagonişti este implicat într-o frumoasă poveste de dragoste. Spre deosebire de producţiile anterioare, acest episod are o durată mai mare şi a fost realizat la un nivel profesionist, spun tinerii din echipa de producţie.
Directorul studioului "FrimuFilms", unde au apărut cele două personaje, spune că de această dată echipa şi-a dorit să facă un episod sub forma unei satire sociale, dar care să rămână în acelaşi timp plin de umor.
"Ne-am consolidat şi noi ca echipă, parţial pentru că s-a mărit experienţa talentelor noastre din intern în acelaş timp energetica generală s-a îmbunătăţit şi credinţa în rezultate s-a îmbunătăţit", a spus Eugen Frimu.
Echipa de producţie a lucrat la noul episod "Nicu şi Baton" timp de patru luni.
"Înainte pictorii desenau de mâină, era un lucru foarte, foarte greu, dar şi interesant. În Zilele noastre lucrul ăsta s-a simplificat. Procesul meu de muncă constă în de a da viaţă personajului, adică nu este suficient doar să desenezi ci să şi simţi personajul, să-i dai viaţă", a spus animatorul Maxim Cerevcov.
Pentru viitor, tinerii de la "FrimuFilms" îşi propun să realizeze episoade mai scurte, pentru a le putea lansa mai repede, dar visele lor nu se opresc aici.
"Nişte idei sau nişte schiţe, un scenariu lung, de lung metraj, un film mare care sperăm noi că o să fie posibil în câţiva ani", a mai spus Eugen Frimu.
Primul episod din producţia "Nicu şi Baton" a fost lansat la sfârşitul anului 2011 şi are o durată de 5 minute şi 40 de secunde. Al doilea episod a apărut în aprilie 2012, durata acestuia fiind de 9 minute şi 54 de secunde.