Lacurile şi râurile joacă un rol important în circuitul carbonului, mai ales când seacă, devenind surse de emisii.

Un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Centrul Helmholtz pentru Studii de  Mediu din Germania şi al Institutului Catalan pentru Studierea Cursurilor de Apă din Spania au desfăşurat un studiu în care au ajuns la concluzia că apele de pe suprafeţele de uscat tind să emită cantităţi mai mari de carbon faţă de predicţiile modelelor folosite.

Cercetătorii subliniază faptul că apele de pe suprafeţele de uscat, vorbim aici de fluvii, râuri, lacuri ş.a.m.d reprezintă o componentă importantă a ciclului carbonului de pe planeta noastră; iar măsurătorile indică că în perioadele de secetă, când se ajunge la secarea acestora sunt emise cantităţi mult mai mari decât cele luate în calcul anterior.

„Totul a început în 2013, în timpul unei campanii de măsurare în Catalonia, în Spania. Era vară şi unele părţi ale albiei erau uscate. Pe scurt, am decis să efectuăm şi unele măsurători în acele zone. Rezultatele ne-au surprins, aceste zone uscate şi pietroase ale albiei au eliberat niveluri neaşteptat de mari de dioxid de carbon”, explică dr. Matthias Koschorreck, care împreună cu colegul său, Dr. Rafael Marcé au decis să investigheze acest aspect în continuare.

Toate rezultatele din diverse locaţii din Spania şi Germania au produs aceeaşi constatare: apele uscate interioare au eliberat niveluri considerabile de dioxid de carbon. „Ne-am întrebat dacă acest lucru ar putea fi cazul în alte regiuni ale lumii şi dacă emisiile de gaze cu efect de seră din apele interioare ar putea fi subestimate fundamental”, spune Koschorreck. Acesta subliniază faptul că majoritatea studiilor nu iau în calcul aceste emisii de carbon.

Apelând la ajutorul unor echipe internaţionale, cei doi cercetători au putut dovedi faptul că acesta este un fenomen global şi nu unul care a avut loc doar în locaţiile pe care aceştia le-au studiat. „Am putut demonstra că zonele uscate ale apelor interioare reprezintă de fapt o proporţie semnificativă din emisiile totale de dioxid de carbon provenite din aceste sisteme de apă dulce", spune Koschorreck. „Dacă se ţine cont de acest lucru în calculele globale pentru apele interioare, emisiile de dioxid de carbon cresc cu şase procente”.

Ce poate să ducă la această creştere semnificativă a emisiilor de carbon? Oamenii de ştiinţă sugerează faptul că seceta asigură condiţii prielnice pentru microorganismele care sintetizează dioxidul de carbon aflate în sol. „Interacţiunea condiţiilor locale, cum ar fi temperatura, umiditatea şi conţinutul de materie organică a sedimentelor este crucială şi are o influenţă mai mare decât condiţiile climatice regionale”, explică cercetătorii, scrie descopera.ro.