STUDIU: 7.500 de paşi pe zi sunt suficienţi pentru reducerea riscului de deces la femeile vârstnice
FOTO: iuliaradu.files.wordpress.com
Un studiu la care au participat peste 16.000 de femei vârstnice a demonstrat că 7.500 de paşi pe zi sunt suficienţi pentru reducerea riscului de deces, depăşirea acestui obiectiv nefiind asociată cu rezultate îmbunătăţite, scrie agerpres.ro.
Numeroase dispozitive portabile sau aplicaţii pentru telefoane mobile stabilesc un obiectiv de 10.000 de paşi pe zi, însă originea acestuia este incertă. Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite şi publicat miercuri în jurnalul JAMA Internal Medicine, femeile vârstnice care au făcut 4.400 de paşi pe zi au prezentat o scădere a riscului de deces în comparaţie cu cele care au înregistrat 2.700 de paşi pe zi. Riscul de deces a continuat să scadă odată cu creşterea numărului de paşi până la 7.500. După atingerea acestui obiectiv, însă, rezultatele au fost aceleaşi.
Cercetători de la Brigham and Women's Hospital au analizat peste 16.000 de femei cu vârsta medie de 72 de ani. Participantele au fost monitorizate o perioadă medie de peste patru ani, timp în care au purtat un dispozitiv cu accelerometru în zona şoldului.
Oamenii de ştiinţă au concluzionat că participantele care au totalizat, în medie, 2.700 de paşi pe zi au prezentat cel mai mare risc de deces, 275 dintre acestea decedând în această perioadă.
Femeile care au mers mai mult - o medie de 4.400 de paşi pe zi - au prezentat un risc de deces cu 41% mai mic.
Riscul de deces a continuat să se diminueze odată cu creşterea perioadei de mers pe jos, până la 7.500 de paşi pe zi. Apoi, riscul s-a stabilizat.
Ritmul deplasării pe jos nu a fost asociat cu modificarea riscului de deces, au notat cercetătorii.
De la acest studiu au fost excluse femeile cu boli de inimă, cancer şi diabet.
''Sperăm că aceste concluzii încurajează indivizii pentru care 10.000 de paşi pe zi par greu de realizat'', a declarat I-Min Lee, epidemiolog în cadrul Brigham and Women's Hospital.

- STUDIU: Cum se vor schimba oamenii în viitor
- Primul caz de îmbolnăvire cu TETANOS din ultimii 30 de ani, la Tiraspol. Un adolescent, în stare GRAVĂ, pentru că NU era VACCINAT
- STRIGĂTOR LA CER! Un bebeluș a murit după ce a fost lăsat în mașină de mama sa
- Ce se întâmplă când loțiunile cu protecție solară ajung în sânge