STUDIU. A treia doză de vaccin Pfizer are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii
A treia doză de vaccin anti-COVID Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu realizat de cele două laboratoare.
„Este vorba despre primele rezultate de eficacitate ale unui studiu randomizat pentru un rapel cu vaccinul anti-COVID-19”, au spus cele două companii, scrie digi24.ro.
Acest studiu a fost realizat în timp ce „varianta Delta de coronavirus a fost principala tulpină” care a circulat în această perioadă.
Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de aproximativ 53 de ani.
Aceste rezultate vor fi transmise autorităţilor de reglementare „cât mai curând posibil”, au adăugat cele două companii.
Mai multe ţări au autorizat deja administrarea unei doze de rapel împotriva COVID-19 pentru a creşte imunitatea persoanelor vaccinate, care pare să scadă după câteva luni, potrivit unor studii.