Studiu: Angajaţii care lucrează în birouri sunt deranjaţi de zgomotul ambiental
Doi angajaţi din trei sunt deranjaţi de zgomotul de la birou, fapt care conduce la scăderea productivităţii, reiese dintr-un sondaj de specialitate realizat la nivel global, scrie Agerpres, potrivit rtv.net.
64% dintre angajaţii din birouri consideră că izolarea faţă de zgomotul ambiental le creşte productivitatea, conform cercetării realizată de Plantronics.
"În prezent, 'munca' este efectuată oriunde - în birouri cu spaţii deschise, în call center, acasă, chiar şi în cafenele sau alte locaţii similare. Această flexibilitate este minunată pentru business şi oameni, dar vine la pachet cu o provocare: zgomotul. Distragerea provocată de zgomotul ambiental reduce productivitatea şi starea de confort şi, în call center, poate chiar afecta relaţia cu clienţii. Cei ce reuşesc să se izoleze de zgomotul ambiental se pot concentra mai mult şi mai bine pe sarcinile pe care le au de îndeplinit. Acesta este un motiv bine întemeiat pentru care atât de mulţi angajaţi din birouri poartă căşti audio pe urechi atunci când lucrează", precizează realizatorii sondajului.
Pe de altă parte, un alt studiu întocmit de experţii de la Universitatea Irvine, California, a demonstrat că sunt necesare 23 de minute pentru a anula efectul unei distrageri a atenţiei, în medie.
De asemenea, peste 58% dintre angajaţi susţin că sunt distraşi de mai multe ori pe zi, ceea ce constituie un impact semnificativ asupra productivităţii lor.
- STUDIU: Cartofii dulci ar proveni din Asia, nu de pe continentul american
- STUDIU: O nouă teorie ştiinţifică explică de ce păsările nu au dinţi
- DECIS! Angajatorii moldoveni vor avea carnete de muncă electronice. Când trebuie prezentate la CNAS pentru a fi scanate
- 100 de angajaţi ai taberelor de odihnă, instruiţi de specialiştii de la ANSA în scopul prevenirii intoxicaţiilor în masă