STUDIU: Bărbații cu ochi căprui câștigă mai repede încrederea
Dacă ai ochi căprui și fața atractivă, ești o persoană demnă de încredere, arată un studiu recent efectuat la Universitatea Carol din Praga, scrie romaniatv.net.
Însă specialiștii au descoperit că, în cazul bărbatilor, constatarea contează și mai mult decât la femei.
Cercetătorii din Cehia au descoperit că bărbații și femeile care au ochii căprui sunt mai de încredere decât cei care au altă culoare la ochi. Totodată, încrederea este și mai mare în persoanele care au și chipuri atractive.
La studiul efectuat de oamenii de știință de la Universitatea Carol din Capitala cehă, Praga, au participat 250 de voluntari care s-au uitat la peste 80 de fotografii cu femei și bărbați.
În cazul bărbaților, faptul că au ochii căprui contează și mai mult decât în cazul femeilor atunci când vine vorba de acordarea încrederii.