Studiu: Căsătoriile din interes sunt mai importante pentru bărbaţi
Căsătoriile din interes sunt mai importante pentru bărbaţi, decât pentru femei. Este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie. Astfel, părinţii care au fete consideră că viitoarea siguranţă financiară a acestora va depinde mai mult de educaţia şi de cariera lor şi mai puţin de averea viitorilor lor soţi.
Autorii au descoperit că 38 la sută dintre părinţii care au băieţi cred că siguranţa financiară a fiilor lor va depinde de averea viitoarelor neveste.
În schimb, doar 32 la sută dintre părinţii care au fete cred că acestea trebuie să se mărite din motive financiare, întrucât femeile moderne pot să se descurce foarte bine în viaţă pe cont propriu.
Aproape 80 la sută dintre ei consideră că educaţia, studiile superioare şi o slujbă bună reprezintă elementele necesare pentru ca fiicele lor să aibă o securitate financiară în viitor.