Studiu: Cât de des utilizează est-europenii internetul de pe tablete şi smartphone-uri
România ocupă locul 13 din 18 în Europa Centrală şi de Est în privinţa traficului realizat de pe dispozitive mobile (tablete şi telefoane inteligente), care a atins 9% în iunie 2014, de la 1% în ianuarie 2011, potrivit datelor companiei poloneze de cercetare şi consultanţă Gemius, scrie Mediafax.
Primele cinci state în acest clasament sunt Croaţia - 21%, Lituania - 18%, Slovacia - 17%, Serbia - 16% şi Macedonia - 14%, iar ultimele cinci poziţii revin Bulgariei - 9%, Rusiei - 9%, Belarusului - 6%, Ucrainei - 5% şi Republicii Moldova - 1%.
La nivelul Europei Centrale şi de Est, ponderea traficului realizat de pe dispozitive mobile a atins 10%, de la 3% în ianuarie 2011, conform Gemius.
"Datorită numărului mare de device-uri, comportamentul utilizatorilor a devenit din ce în ce mai complex, iar obiceiurile de folosire a internetului diferă în funcţie de dispozitiv. În timpul săptămânii 52% din traficul de pe PC se generează în timpul orelor de lucru (între 8 şi 17), în timp ce în weekend, traficul se înregistrează după-amiaza şi seara".
În ceea ce priveşte tabletele, în timpul săptămânii acestea sunt utilizate mai ales după-amiaza, între orele 18 şi 23, iar în weekend sunt folosite de-a lungul întregii zile, de la 9 la 23, cu un maxim de intensitate între 22 şi 23.
"Smartphone-urile sunt folosite în mod egal de-a lungul întregii zile, dar ating un vârf între 21 şi 23 în timpul săptămânii şi între 21 şi 22 în weekend", se mai spune în comunicat.