Studiu: Câte ore trebuie să stai în picioare zilnic pentru a slăbi
În ultimii ani s-a demonstrat că obiceiurile sedentare conduc la obezitate şi la un risc mai mare de boli cardiovasculare şi diabet, însă o echipă internaţională de cercetători a constatat că a sta în picioare contribuie la scăderea în greutate, scrie digi24.ro.â
Concluziile acestui studiu au fost publicate la 31 ianuarie în revista de specialitate European Journal of Preventive Cardiology, sub îndrumarea şefului echipei, mexicanul Francisco López-Jiménez, director al Secţiei de Cardiologie Preventivă de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota (SUA).
Studiul a examinat dacă a petrece şase ore în picioare contribuie la arderea caloriilor, spre deosebire de a sta aşezat.
Pentru aceasta, cercetătorii au analizat rezultatele a 46 de studii la care au participat 1.184 de persoane. Subiecţii examinaţi făceau parte din categorii diferite şi fără să sufere de obezitate, având o greutate medie de 65 de kilograme, vârsta de 33 de ani. 60% dintre subiecţi erau bărbaţi.
Cercetătorii au descoperit că a sta în picioare arde 0,15 kilocalorii pe minut, comparativ cu a sta aşezat; astfel o persoană cântărind 65 de kg dacă stă în picioare va arde 54 de kilocalorii suplimentare pe zi. În cazul în care consumul de alimente nu creşte, acest lucru ar echivala cu 2,5 kilograme pe an şi cu 10 kilograme în patru ani, potrivit autorilor studiului.
"A sta în picioare nu doar arde caloriile, ci şi activează masa musculară fapt ce diminuează incidenţa atacurilor cardiace, apoplexiei şi diabetului", a explicat medicul López-Jiménez, potrivit căruia beneficiile statului în picioare sunt mai mari decât simpla scădere în greutate.
Aceste beneficii se extind, având în vedere că o persoană care se ridică de pe scaun, spre deosebire de cei care stau aşezaţi, începe să facă paşi sau să se mişte. Studiul a relevat de asemenea că numărul caloriilor arse se dublează în cazul bărbaţilor, comparativ cu cel al femeilor.
Acest lucru se datorează în primul rând masei musculare mai mari, un factor determinant în arderea caloriilor.
Studiul a constatat beneficiile statului în picioare - şase ore - comparativ cu a sta aşezat, dar sunt necesare şi alte investigaţii pentru a demonstra dacă acest lucru are consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii.
Consecinţele încă nu au fost investigate, potrivit cercetătorului mexican, care a atras atenţia asupra riscului potenţial de varice sau insuficienţă venoasă, de ameţeli sau dureri articulare.