STUDIU: Ce ne așteaptă în următorii 4 ani, potrivit cercetătorilor
Perioadele de arşiţă ar putea deveni o trăsătură caracteristică a climei la nivel mondial cel puţin în următorii patru ani, susţin oamenii de ştiinţă, scrie digi24.ro.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că temperaturile medii înregistrate pe tot globul la suprafaţa pământului şi a apei ar putea fi anormal de ridicate între anii 2018 şi 2022.
Cel mai important factor care stă la baza acestei estimări este înmulţirea „evenimentelor de căldură extremă".
Studiul a fost realizat anterior valurilor de caniculă care au condus la înregistrarea în acest an, în Marea Britanie şi în alte zone ale lumii, a unor temperaturi foarte ridicate.
Însă vremea neobişnuit de caldă a fost prognozată corect de cercetători, care au estimat pentru 2018 o „mare probabilitate de anomalie de căldură" relativă cu efectele generale ale încălzirii globale. Studiul, publicat în jurnalul Nature Communications, a fost primit spre publicare în luna ianuarie.
Noua tehnică utilizată, numită Procast (prognoză probabilistică), încearcă să raţionalizeze comportamentul haotic inerent al sistemelor, precum clima Pământului. Procesul presupune colectarea informaţiilor în urma schimbărilor anterioare petrecute într-o anumită stare a sistemului pentru a calcula şansele probabilistice ale tranziţiilor către noi stări viitoare. Un test retrospectiv al metodei a prognozat cu acurateţe fenomenul de discontinuitate (hiatus) a încălzirii globale din perioada 1998 - 2013.
Oamenii de ştiinţă, conduşi de doctor Florian Sevellec, de la Laboratorul de oceanografie fizică şi spaţială de la Universitatea din Brest, Franţa, au notat: „Pentru 2018-2022, prognoza probabilistică indică o perioadă mai călduroasă decât în mod normal".
„Aceasta va accentua temporar tendinţa de încălzire pe termen lung. Următoarea perioadă călduroasă este asociată cu o probabilitate mai mare de temperaturi intense până la extreme", au precizat cercetătorii care au adăugat că evenimentele caniculare care afectează suprafaţa apelor pot spori activitatea furtunilor tropicale.
- Oamenii de ştiinţă avertizează: Încălzirea globală va avea URMĂRI CATASTROFALE
- Tehnologie REVOLUŢIONARĂ. Cercetătorii australieni vor testa un nou tip de combustibil ECOLOGIC
- Noi oportunităţi de dezvoltare la Festivalul Tineretului. ONG-uri din ţară şi-au prezentat ofertele de voluntariat
- Bine de ştiut! Bazele pesimismului din creier, descoperite de cercetători