STUDIU: Ce se întâmplă cu organismul tău atunci când renunți la carne
În ultimul timp, oamenii au renunțat treptat la consumul de carne și au trecut la o dietă vegetariană. Aceștia aleg un stil de viață sănătos, renunțând la fast-food și la majoritatea alimentelor care au carnea ca ingredient principal, scrie clikpentrufemei.ro.
Iată ce se întâmplă în corp atunci când renunți la carne:
1. Slăbești
O echipă de la Universitatea George Washington, Facultatea de Medicină, a studiat cât de mult slăbește o persoană atunci când renunță la carne, și începe să fie vegetariană.
Cercetările au arătat că cele mai multe persoane au slăbit aproximativ 5 kg după ce au renunțat la consumul de carne. Participanții care au luat parte la studiu, au slăbit, în medie 5 kg, fără ca cercetătorii să monitorizeze aportul de calorii sau creșterea cantității de alimente consumate.
2. Bacteriile intestinale se vor schimba
Se spune că ești ceea ce mănânci, și această zicală se referă la sistemul digestiv la fel de mult ca și la orice altă parte a corpului.
Un studiu realizat recent a arătat că există diferențe dintre bacteriile intestinale găsite la persoanele care consumă carne și cele care sunt vegetariene sau vegane. Cu toate acestea, cea mai mare diferență a fost între veganii care consumă adesea carne și cei care nu consumă deloc.
Cercetătorii de la Universitatea City din New York au constat că vegetarienii au mai multe specii de bacterii intestinale care sunt protectoare.
3. Ai putea avea deficiență de substanțe nutritive
O dietă vegetariană sau vegană echilibrată poate oferi suficiente elemente nutritive care sunt necesare organismului. Dar prin lipsa consumului de carne o să fie greu să obții suficient fier, vitamina B12 și D.
Este recomandat consumul de alimente precum fasole, linte, soia, lapte, ouă, nuci, fructe, legume verzi și cereale integrale, acestea fiind bogate în substanțe nutritive necesare organismului și înlocuitoare pentru carne.
4. Scazi riscul de a dezvolta cancer
Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat carnea prăjită ca fiind cancerigenă, și astfel de produse, cum sunt șunca și salamul, sunt la fel de nocive pentru corp. În plus, carnea roșie a fost etichetată ca o posibilă cauză care duce la dezvoltarea de cancer.
Prin consumul unei porții de 50 de grame de carne sau două felii de bacon pe zi, crești cu 18 % riscul de a dezvolta cancer de colon, spun experții. Prin urmare, creșterea ar duce la un caz în plus de cancer de colon la toți cei care consumă bacon.
5. Scazi riscul de a dezvolta boli cardiovasculare
Oamenii de știință au descoperit recent că prin consumul de carne roșie ești predispus la dezvoltarea de boli de inimă. Un alt studiu a arătat că, un aminoacid găsit în produsele alimentare care se numește carnitina, contribuie la dezvoltarea de reacții de microbi care contribuie la dezvoltarea bolilor cardiovasculare.