STUDIU: Cei mai de succes lideri sunt persoanele etice
Liderii care pun preţ pe moralitate se descurcă mai bine decât omologii săi fără o etică de acest fel, indiferent de industrie, de mărimea companiei şi de rol, conform unui nou studiu. Dar pentru că nu există o definiţie clară a „liderului moral”, cei care fac bine se pot confrunta cu dificultăţi neaşteptate.
Echipa de cercetare a examinat mai mult de 300 de cărţi, eseuri şi studii cu privire la leadership-ul moral, publicate din 1970 până în 2018. Au descoperit că cei care prioritizează moralitatea au organizaţii care performează mai bine, iar angajaţii sunt mai creativi, mai proactivi şi mai satisfăcuţi, relatează, descopera.ro
„Studiul nostru a găsit că angajaţii percepeau liderii etici ca fiind mai eficienţi şi mai de încredere, iar acei lideri aveau o calitate a vieţii mai bună decât managerii cu moralitate îndoielnică”, a precizat Jim Lemoine, coautor al studiului de la University of Buffalo. „Totuşi, problema este că atunci când vorbim de un 'lider etic de afaceri', nu vorbim de aceeaşi persoană”, adaugă acesta. Altfel spus, moralitatea este o trăsătură subiectivă.
„Moralitatea poate fi subiectivă şi modul în care liderii îşi pun propria etică în practică poate poate avea implicaţii masive pentru eficienţa conducerii, echipelor şi a organizaţiilor”, a adăugat Lemoine. „Moralitatea este un lucru extrem de bun pentru manageri pentru a fi încorporat în stilul lor. Dar pentru că doar considerăm ceva moral, nu putem pleca de la premiza că toată lumea va vedea la fel. Este important pentru lideri şi organizaţii să discute aceste diferenţe pentru a evita eventualele neînţelegeri”, a conchis cercetătorul.