STUDIU: Crocodilii şi aligatorii pot atinge viteze de circa 17 km/h
foto: descopera.ro
Galopul este o mişcare graţioasă, de obicei asociată cailor, însă o echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a descoperit că nu doar aceştia pot galopa, ci şi... crocodilii, relatează agerpres.ro.
Alte reptile din ordinul Crocodilia, precum aligatorul şi caimanul, nu sunt capabile de o gamă similară de mişcări, însă se pot deplasa ''la trap''. Chiar şi aşa, crocodilii şi aligatorii pot atinge viteze de circa 17 km/h.
Studiul, condus de Colegiul Veterinar Regal (Royal Veterinary College - RVC), sugerează că această capacitate de galop - şi de deplasare într-un mod chiar mai puţin obişnuit, numit mers săltat - este asociată cu dimensiunea şi conformaţia reptilei în cauză.
''Am fost foarte surprinşi de un lucru important: în ciuda mersului lor diferit, crocodilii şi aligatorii pot alerga la fel de rapid'', a declarat profesorul John Hutchinson, specialist în biomecanică evolutivă la RVC şi autor principal al studiului.
''Aşadar, de ce unii crocodili aleg să galopeze? Bănuim ca salturile şi galopul oferă micilor crocodili accelerare şi manevrabilitate mai bune, utile în special pentru a scăpa de pericol. Se pare că aligatorul şi caimanul rămân pe poziţie mai degrabă decât să fugă cu un mers extrem'', a explicat specialistul.
Cercetătorii de la RVC au amplasat camere video la St. Augustine Alligator Farm Zoological Park din Florida, Statele Unite. Împreună cu experţi din acest parc zoologic, ei au studiat mersul şi viteza a 42 de exemplare din 15 specii din ordinul Crocodilia.
Ei au descoperit că, aşa cum era de aşteptat, membrii mai mari ai ordinului s-au deplasat relativ mai lent, capacitatea atletică fiind redusă odată cu creşterea în dimensiuni.
Însă, în timp ce multe relatări din popor şi din mediul ştiinţific au condus anterior la părerea că doar câteva specii de crocodili ar fi capabili de galop şi mers în salturi, cercetătorii au descoperit că alte cinci specii pot face acest lucru, inclusiv crocodilul filipinez, pe cale de dispariţie. Acest lucru înseamnă că, în total, cel puţin opt specii de reptile din ordinul Crocodilia se pot deplasa prin galop sau mers în salturi.
''De-a lungul anilor, am văzut astfel de comportamente la mai multe dintre exemplarele noastre, dar a fost minunat că, în sfârşit, aceste observaţii au fost formulate într-un studiu ştiinţific", a declarat John Brueggen, directorul parcului zoologic din Florida.
Rezultatele studiului au fost publicate în Scientific Reports.