STUDIU: Depedenţa de alcool provoacă violenţa în familie
Foto: adevarul.ro
Alcoolismul este principala cauză a violenţei în familie. Este concluzia unui studiu realizat de "CBS Axa" şi Centrul "la Strada", care au evaluat percepţia tinerilor faţă de această problemă. 70 la sută dintre persoanele intervievate consideră că dependenţa de alcool, urmată de sărăcie şi şomaj duc la agresiune fizică, psihologică şi sexuală.
Studiul mai arată că şase din zece femei, care au avut de suferit din cauza violenţei în familie, nu au reclamat niciodată aceste cazuri. Iar aproape o treime dintre tinerele intervievate au recunoscut că au fost agresate cel puţin o dată în viaţă de soţ, partener sau un membru al familiei. Potrivit specialiştilor, majoritatea victimelor tolerează agresiunile ani la rând. Este şi cazul unei tinere care s-a adresat de curând la Centrul "la Strada" pentru a beneficia de ajutor şi consiliere juridică.
"A început să mă agreseze fizic chiar după ce am născut, verbal chiar şi înainte de naştere. Şi nu am apelat nicăieri pentru că am fost ameninţată că dacă o apelez la instanţe sau dacă o să dau la divorţ o să mi se ia copilul", spune femeia.
Ani la rând, femeia a sperat că soţul îşi va schimba comportamentul, însă bătăile nu au contenit.
"Agresiunea verbală a devenit o normă şi mă înjosea. Dar fizic aşa, când răbufneşte. Dacă n-o să acţionez acum când mă doare, o să rabd aşa toată viaţa, până poate să mă omoare", mai adaugă victima.
65 la sută dintre participanţii la sondaj cred că cele mai expuse la violenţă sunt familiile sărace, 20 la sută consideră că mai vulnerabile sunt cuplurile înstărite, iar 13 la sută cred că agresiunea este specifică tinerilor însurăţei. La studiu au participat peste 600 de persoane cu vârsta între 15 şi 35 de ani.