STUDIU: Elevii britanici renunţă la studiul limbilor străine
foto: publika.md
Numărul elevilor britanici care studiază limbi străine s-a redus la aproape jumătate din 2000, potrivit unei analize a BBC publicată miercuri, precizând că numărul celor care învaţă limbile franceză şi germană a scăzut cu două treimi, scrie agerpres.ro.
Studiul a fost publicat în momentul în care Marea Britanie se pregăteşte să părăsească Uniunea Europeană după 46 de ani, în urma referendumului privind Brexit-ul din 2016.
BBC a intervievat elevii care se pregătesc pentru examenele GCSE (General Certificate of Secondary Education), o diplomă obţinută la vârsta de 16 ani. Numărul total al persoanelor care aleg o limbă străină pentru acest examen a scăzut cu 45% între 2010 şi 2018, germana (-67%) şi franceza (-63%) fiind limbile cele mai neglijate.
Elevii din Marea Britanie preferă în schimb limba spaniolă (+ 75%) sau mandarina.
Dezinteresul elevilor a determinat şcolile să abandoneze predarea anumitor limbi, cum ar fi Colegiul Carmel din St Helens, în nordul Angliei, unde limba germană nu mai este predată.
'Dacă avem clase de 25 de elevi pentru alte discipline, este foarte greu să justificăm clasele mici pentru alte materii, chiar dacă suntem un colegiu mare', a declarat directorul Mike Hill pentru BBC.
Studiul a alarmat Confederaţia Industriilor Britanice (CBI), principala organizaţie a angajatorilor, care a cerut guvernului să acţioneze. 'Declinul învăţării limbilor în şcoli trebuie oprit, altfel Marea Britanie va fi mai puţin competitivă la nivel global şi tinerii mai puţin pregătiţi pentru lumea modernă', a declarat pentru BBC, directorul pentru politici britanice al CBI.