STUDIU: Fiecare a cincea femeie din Moldova, agresată cel puţin o dată
Embed:
Fiecare a cincea femeie din Moldova cel puțin o dată în viață a fost supusă violenței sexuale sau agresată fizic. În același timp, aproximativ 70 la sută dintre victime nu au apelat niciodată la poliție sau la serviciul social pentru ajutor. Acestea sunt constatările unui studiu al OSCE prezentat la Chișinău. La studiu au participat 1800 de femei din toată ţara.
"Aproximativ 70% dintre femei nu au apelat niciodată la poliție, chiar și atunci când era vorba de viol. Femeilor le este rușine și, mai des, acestea sunt dependente din punct de vedere economic. O altă concluzie pe care am făcut-o este că locul cel mai periculos pentru o femeie este propria ei casă", a spus SERANI SIEGEL, reprezentant OSCE Moldova.
Psihologii susţin că în cele mai multe cazuri bărbații sunt agresorii în familie.
"Violatorul este, în principiu, un laș. Când un bărbat ridică mâna la o femeie înseamnă că el își declară impotența ca persoană", a spus IRINA GROISMAN, psiholog.
În Moldova există o linie telefonică gratuită pentru victimele violenței, la care oricine poate apela și primi sfaturi de la un asistent social. Psihologii recomandă rudelor și prietenilor să sesizeze orice caz de violenţă, în situaţia în care victimei îi este frică.
"Stare de depresie, când o fată sau o femeie nu te aude imediat, când face greșeli la muncă, când vezi că persoana este abătută. Acestea sunt primele semne că acasă se întâmplă ceva grav", a spus IRINA GROISMAN, psiholog.
Unii sunt de părere însă că fenomenul nu poate fi combătut.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, în primele trei luni ale anului, 184 de femei au raportat abuzuri din partea soțului sau a concubinului.