STUDIU: Fumatul ucide, însă favorizează şi tentativele de sinucidere
Se știe de multă vreme că fumatul ucide, însă un studiu realizat recent de cercetători francezi și americani arată că țigările favorizează și tentativele de sinucidere. Studiul a fost publicat la începutul lunii în revista medicală Plos One, scrie agerpres.ro.
Cercetătorii au observat în cadrul studiului 34.653 de americani, fumători și nefumători, timp de patru ani: în 2001-2002 și 2004-2005. Participanții la cercetare au răspuns la un chestionar la începutul și la sfârșitul experimentului. A rezultat că un număr mai mare de persoane care fumau la începutul și la sfârșitul studiului au declarat că au avut o tentativă de sinucidere față de cel al nefumătorilor.
"Constatarea este valabilă indiferent de caracteristicile socio-economice ale participanților la experiment, de istoricul lor psihiatric sau de eventuale încercări suicidare anterioare", afirmă cercetătorii.
Pe de altă parte, riscul unei tentative de sinucidere a fost de patru ori mai mare în rândul noilor fumători și al celor care au reluat fumatul în cursul cercetării, față de nefumători.
Astfel, oprirea fumatului este recomandată cu atât mai mult persoanelor depresive, știindu-se că cine se lasă de fumat are o stare psihică mai bună, cu un stres mai scăzut.
- S-A ARUNCAT ÎN GOL după ce a stat 40 de ore pe acoperișul unui bloc
- GEST EXTREM! Un fost procuror s-a aruncat de la etajul unui bloc din Capitală
- Dinţii umani ar putea fi regeneraţi? Concluziile unui studiu dă o speranţă pentru 60% din omenire
- ÎNGRIJORĂTOR! Numărul moldovenilor care mor din cauza fumatului a crescut
- Sinead O'Connor RECUNOAŞTE! A avut intenţia să se sinucidă când a fost dată dispărută?
- EXPLICAŢIE: De ce unii oameni care fumează au plămânii perfect sănătoşi