STUDIU: Imaginile explicite de pe pachetele de țigări contribuie la scăderea numărului de decese cauzate de fumat
Utilizarea imaginilor cu avertismente explicite împotriva fumatului pe pachetele de țigări poate contribui la evitarea a peste 652.000 de decese în următorii 50 de ani numai în Statele Unite, informează Science Daily, citat de Agerpres.
De asemenea, poate preîntâmpina aducerea pe lume a circa 92.000 de copii cu greutate sub cea normală, nașterea a aproximativ 145.000 de prematuri și poate ajuta la prevenirea a circa 1.000 de cazuri de decese infantile subite, în același interval, potrivit oamenilor de știință de la Georgetown Lombardi Comprehensive Cancer Center.
Studiul, publicat la 3 noiembrie în jurnalul "Tobacco Control", este primul care estimează efectele pe care îl au imaginile cu avertismente explicite de pe pachetele de țigări asupra sănătății adulților și copiilor din Statele Unite.
Deși peste 70 de țări au adoptat sau au în vedere adoptarea Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru controlul tutunului, ce prevede utilizarea imaginilor explicite pe fața și spatele pachetelor de țigări, măsura nu a fost implementată și în Statele Unite unde sunt publicate pe pachete doar texte cu avertismente legate de efectele negative ale fumatului.
În cadrul studiului, cercetătorii au folosit un model de urmărire a politicii de control a consumului de tutun numit SimSmoke - dezvoltat de profesorul David T. Levy de la centrul Georgetown Lombardi, utilizat și validat în peste 20 de țări - și date obținute din Australia, Canada și Marea Britanie care au implementat prevederile OMS.
Concluziile au demonstrat că măsura introducerii acestor avertismente a condus la scăderea numărului de fumători și la apariția complicațiilor și deceselor asociate fumatului.
Spre exemplu, la opt ani după ce prevederile convenției au fost implementate în Canada, s-a observat o reducere prevalenței fumatului de la 12% la 20%, iar în Australia a scăzut de la 21,3% în 2007 la 19% în 2008.
În Marea Britanie, după implementarea prevederilor în 2008, prevalența fumatului a scăzut cu 10% în anul următor.
"Aceste avertismente ar ajuta la protecția sănătății publice din Statele Unite", a declarat Levy.
"Există o asociere directă între aceste avertismente și înmulțirea cazurilor de renunțare la fumat, reducerea începerii fumatului și prevalența acestuia", a completat expertul.
Studiul a fost susținut Institutul Național pentru Abuzul de Medicamente și de Insitutul Național pentru Cancer din Statele Unite.