STUDIU: Inteligenţa speciei umane e în scădere
O teorie îndrăzneaţă, emisă de cercetătorii de la Universitatea Stanford, SUA, susţine că ni se reduc treptat capacităţile intelectuale şi emoţionale, deoarece nu mai avem atât de multă nevoie de inteligenţă pentru a supravieţui, potrivit Descoperă.ro.
Cercetătorii susţin că mozaicul complex de gene care ne conferă capacităţile intelectuale este deosebit de vulnerabil la mutaţii, iar aceste mutaţii nu mai sunt eliminate acum prin selecţie naturală, deoarece, în societatea modernă, nu mai avem atâta nevoie de inteligenţă pentru a ne asigura supravieţuirea.
Reducerea inteligenţei va fi suplinită de dezvoltarea tehnologiei, cred specialiştii.
Scăderea, însă, este foarte lentă şi, dacă ţinem seama de ritmul rapid în care au loc descoperirile şi progresul în societatea actuală, viitoarele tehnologii vor oferi soluţii la această problemă, cred autorii studiului.
Ei consideră că, în viitor, vom cunoaşte fiecare mutaţie care ne-ar putea afecta funcţiile intelectuale, vom cunoaşte modul în care fiecare dintre aceste gene mutante interacţionează cu altele şi cu influenţele din partea mediului şi vom putea corecta orice mutaţie, care apare în oricare celulă din organism, în orice stadiu al dezvoltării acestuia. Astfel, procesul dur al selecţiei naturale nu va mai fi necesar.