Studiu: La volan, fetele vorbesc mai mult la telefon decât băieţii
foto: promotor.ro
Conform unui studiu american, în timp ce se află la volan, fetele vorbesc la telefon mai mult decât băieţii, dar asta nu este tot. Află şi ce alte "ocupaţii" mai au fetele la volan.
Conform unui studiu efectuat de American Automobile Association, fetele caută să facă tot felul de activităţi în timp ce conduc. De pildă, acestea, în comparaţie cu baieţi "petrec" mai mult timp la telefon, dar şi compun mesaje sms în timp ce conduc o maşinăi. Este foarte important de menţionat că au fost supuşi testului adolescenţi, scrie promotor.ro.

Tot fetele sunt cele care se "îndind" după diverse obiecte în maşină. Mai precis, studiul a scos la "iveală" că tinerele domnişoare sunt cu 50% mai "predispuse" să caute anumite obiecte din habitaclu, comparativ cu băieţii. În plus, se pare că domnişoarele, şi anume 25% în comparaţie cu băieţii, doresc să manânce în timp ce conduc.
Per general, adolescentele sunt mai preocupate de alte activităţi decât cea de a conduce maşina atunci când se află la volan.