STUDIU: Luna ar fi cu milioane de ani mai "bătrână" decât credeau până acum oamenii de știință
Luna s-ar fi format cu mult mai mult timp în urmă, acum circa 4,51 miliarde de ani, cu milioane de ani mai devreme decât se estimase, potrivit unui studiu publicat de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Los Angeles din California (UCLA), Statele Unite, scrie agerpres.ro.
Noile date se bazează pe analiza unor mostre de zircon aduse pe Pământ de echipajul zborului Apollo 14, informează agerpres.com.
Cercetătorii americani au studiat mostrele de zircon aduse pe Pământ după misiunea spațială istorică din 1971 și au concluzionat că satelitul natural al Pământului s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, probabil la numai 60 de milioane de ani după nașterea sistemului solar, cu 40 până la 140 de milioane de ani mai devreme decât s-a crezut până acum.
Rezultatele au fost publicate în ediția din ianuarie a jurnalului "Science Advances".
Vârsta Lunii este un subiect dezbătut aprins de multă vreme, iar oamenii de știință au încercat să găsească un răspuns cât mai exact folosind o varietate largă de tehnici.
"Am identificat în sfârșit o vârstă minimă a Lunii; era vremea s-o aflăm, iar acum o cunoaștem", a declarat conducătoarea studiului, Mélanie Barboni, specialistă în geochimie în cadrul Departamentului de științe ale pământului, planetelor și spațiului de la UCLA.
Luna s-a format în urma unei coliziuni violente dintre Pământul timpuriu și un "embrion planetar" numit Theia, a raportat în 2016 o echipă din cadrul aceleiași universități americane, formată din specialiști în geochimie.
Studiul recent susține că Luna s-a format la "numai" 60 de milioane de ani după nașterea sistemului solar — un moment important deoarece le poate oferi informații esențiale astronomilor și specialiștilor în științe planetare care caută să înțeleagă evoluția de la începuturile Pământului și ale sistemului nostru solar, mai arată sursa citată. Acest lucru nu a fost o sarcină ușoară, după cum susține Barboni, deoarece "indiferent ce a existat înaintea impactului gigantic a fost șters".
În ciuda faptului că oamenii de știință nu pot ști ce s-a întâmplat înainte de coliziunea cu Theia, aceste descoperiri sunt importante deoarece îi ajută să continue să reconstituie, ca într-un puzzle, evenimentele de importanță majoră care s-au petrecut ulterior.
- Experţi: Un conflict militar între Rusia și NATO, cel mai mare pericol pentru umanitate în anul 2017
- Moldova, afectată de schimbările climatice! Cu cât au crescut temperaturile medii în ultimii ani
- STUDIU: Cel mai bun remediu pentru tuse este ciocolata
- STUDIU: Copiii activi au un risc mai mic de a deveni depresivi mai târziu în viață