Studiu: Lupii mutanți de la Cernobîl au devenit rezistenți la cancer, iar asta poate fi cheia în lupta contra bolii
Lupii care trăiesc în zona calamitată din jurul centralei de la Cernobîl au devenit rezistenți la cancer, iar asta ar putea fi cheia pentru a ajuta oamenii să lupte împotriva acestei boli, potrivit unui studiu, scrie Digi24.ro.
Animalele sălbatice au reușit să se adapteze și să supraviețuiască nivelurilor ridicate de radiații care au afectat zona, din 1986 încoace, scrie New York Post.
Oamenii au părăsit zona, dar în cei aproape 38 de ani de la dezastrul nuclear, fauna sălbatică a rezistat, inclusiv haite de lupi care par să nu fie afectați de expunerea la radiații.
Biologul Cara Love și colegii ei de la Universitatea Princeton au studiat modul în care lupii au evoluat și s-au adaptat pentru a supraviețui mediului radioactiv și și-a prezentat descoperirile lor la reuniunea anuală a Societății de Biologie Integrativă și Comparată din Seattle, luna trecută.
În 2014, Love și colegii ei au intrat în zona de excludere a Cernobîlului și au pus lupilor sălbatici gulere GPS cu aparate de măsurare a radiațiilor. De asemenea, au prelevat mostre de sânge de la animale pentru a înțelege cum reacționează la radiațiile care cauzează cancer, potrivit unui comunicat publicat de Societatea de Biologie Integrativă și Comparată. Astfel, cercetătorii au putut face măsurători în timp real în locul unde erau lupii și au putut observa la ce nivel de radiații au fost expuși, a spus Cara Love.
S-a constatat că lupii erau expuși la un nivel de radiații de șase ori mai mare decât limita de siguranță pentru oameni. Sistemul imunitar al lupilor de la Cernobîl părea diferit de cel al lupilor normali – similar cu cel al bolnavilor de cancer care trec prin radioterapie, au descoperit cercetătorii. Cercetarea ar putea fi cheia pentru studiul modului în care mutațiile genetice la oameni ar putea crește șansele de supraviețuire la cancer. Și câinii de la Cernobîl par a fi dezvoltat o rezistentă la radiații, potrviit studiului.
Descoperirea poate fi una de importanță majoră, deoarece poate oferi informații privind mutațiile care pot crește rezistența oamenilor la diferite tipuri de cancer. Însă, în contextul pandemiei și apoi al războiului din Ucraina, niciun cercetător nu a mai putut pătrunde în zona protejată de la Cernobîl.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.