Studiu: Mai multe creșe publice ar susține familiile din Moldova să aibă numărul dorit de copii
Extinderea serviciilor de creșă este o necesitate care ar sprijini părinții să aibă numărul dorit de copii și să-și atingă aspirațiile profesionale și personale. Sunt concluziile unor dezbateri desfășurate de Fondul ONU pentru Populație Moldova în colaborare cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, potrivit unui comunicat de presă transmis de UNFPA.
Potrivit datelor, în anul 2020, în medie, doar 11% din numărul total al copiilor de până la 3 ani erau încadrați în instituțiile de educație timpurie.
„UNFPA, prin Programul de Reziliență Demografică, își propune să sprijine Guvernul Republicii Moldova să răspundă la provocările demografice actuale, oferind soluții pentru ca familiile să aibă numărul dorit de copii. Politicile familiale sensibile la gen, care presupun locuri de muncă prietenoase familiei, precum și servicii de creșe publice accesibile pentru copiii mai mici de 3 ani, sunt componente esențiale în acest sens. Aceste măsuri ar ajuta femeile și bărbații să îmbine viața de familie și cea profesională, fără a fi nevoiți să facă sacrificii în acest sens”, a declarat Reprezentanta Rezidentă UNFPA, Nigina Abaszada.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2020, aproape toate femeile cu copii de până la 3 ani nu erau angajate în câmpul muncii. Potrivit experților CPD, după crearea și extinderea serviciilor de creșe, până în 2026, 30% dintre copiii de până la 3 ani ar putea merge la creșe. Asta, în condițiile în care vor crește și transferurile de la bugetul de stat pentru educația timpurie pentru a acoperi costurile de întreținere cu aproximativ 10%.
„Serviciile de creșă sunt o prioritate pentru stat, însă pe lângă crearea infrastructurii și investițiile în dotarea acestora, trebuie să ținem cont de modul în care acestea vor fi instituționalizate, reglementate și cum va fi asigurată sustenabilitatea instituțiilor de educație timpurie”, a precizat Ana Mardare, Secretar de stat în domeniul Dezvoltare Regională, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
La eveniment au participat experți, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, societății civile, precum și reprezentantele UN Women, Dominika Stojanovka și UNICEF Moldova, Maha Damaj.