STUDIU: Martie și august sunt lunile în care se înregistrează cele mai multe cereri de DIVORȚ
O echipă de cercetători de la Universitatea din Washington s-a ocupat de ritmul sezonier al divorțurilor, folosind date din statul Washington din perioada 2001-2015. Ei au descoperit că cea mai mare parte a cererilor de divorț se înregistrează în lunile martie și august, transmite agerpres.ro.
Studiul difuzat de site-ul Eurekalert sugerează că divorțurile ar avea propriul lor calendar, apărând în general după vacanță (de iarnă sau vară). Vacanțele sunt de obicei o perioadă foarte importantă în cadrul familiilor, ceea ce explică faptul că multe cupluri au tendința să aștepte sfârșitul acestora pentru a depune cererea de divorț.
Cuplurile în rândul cărora apar probleme au tendința să își acorde "o ultimă șansă" în vacanța de vară sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
"Oamenii au de la vacanțe așteptări mari, chiar dacă au fost probabil dezamăgiți în anii anteriori. Aceste perioade ale anului dau posibilitatea unui nou început, a unei tranziții spre o nouă etapă. Ca un cerc de optimism", a spus Julie Brines, unul din autorii studiului.
Însă aceleași vacanțe sunt perioade pline de stres pentru cuplurile în dificultate care așteaptă mult de la momentele petrecute în familie, dar care sunt dezamăgite. Prin urmare, aceste cupluri au tendința să își formuleze cererile de divorț în luna martie (la câteva luni după vacanța de Crăciun, timp necesar pentru a pune ordine în lucruri și a căpăta curaj).
După vacanța de vară, cererile de divorț ar fi mai frecvente în august, fiindcă soții vor să rezolve situația dintre ei înainte de începerea anului școlar, pentru a nu tulbura prea mult copiii, este concluzia studiului.
- Metodă EXTREMĂ pentru a-şi împărţi bunurile după divorţ. Nu o să crezi ce a făcut un cuplu (FOTO)
- DIVORŢ RĂSUNĂTOR la Hollywood. Un cuplu celebru a decis să pună capăt unei relaţii de 13 ani
- Patima pentru divorţuri a moldovenilor. Fiecare al treilea cuplu ajunge la impas
- Divorţ RĂSUNĂTOR la Hollywood! Un cuplu renumit SE DESTRAMĂ după 15 luni de căsnicie