Studiu: Masca de protecție este indispensabilă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus
Foto: publika.md
canal tv
Masca de protecție este indispensabilă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. A demonstrat-o şi cercetătorul american, Rich Davis, în cadrul unui experiment.
Savantul a strănutat, tuşit, vorbit şi chiar cântat atât cu gura şi nasul acoperite, cât şi fără mască. Doar în primul caz, particulele au fost blocate, însă atunci când nu purta mască de protecţie, ele s-au împrăştiat în aer.
Totodată, prin experimentul său, Rich Davis a accentuat rolul distanțării sociale. El a tușit timp de 15 secunde, cu și fără mască, în fața unor recipiente, care se aflau la jumătate de metru, un metru și apoi un metru și jumătate distanţă.
Astfel, atunci când a purtat mască, toate particulele respiratorii au fost blocate.
Concluzia experimentului lui Rich Davis, directorul unui laborator de microbiologie din SUA, este că purtarea măștii de protecție nu reprezintă un moft al autorităților, ci o condiţie pentru a rămâne sănătoşi.