STUDIU: Moldovenii de la sate se odihnesc mai mult decât cei de la oraşe
În pofida aparenţelor, moldovenii de la sate se odihnesc mai mult decât cei de la oraşe. Cel puţin asta arată datele unui studiu elaborat de Biroului Naţional de Statistică.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, moldovenii de la sate alocă aproape patru ore pe zi activităţilor de divertisment, în timp ce orăşenii îşi rezervă doar trei ore pentru distracţii.
Populaţia din mediul rural preferă să-şi petreacă timpul liber mai mult pentru întâlniri cu rudele sau prietenii decât să meargă la teatre sau cinematografe. Autorii cercetării explică acest lucru prin accesul limitat la instituţii culturale, dar şi prin posibilităţile financiare reduse.
În acelaşi timp, datele statistice arată că bărbaţii de la sate se distrează mai mult decât femeile, care sunt preocupate în măsură mai mare de îngrijirea gospodăriei şi familiei.