STUDIU: Mulţi elevi din sate nu fac duş dimineaţa, iar cei de la oraş se spală mai puţin pe mâini
Mulţi elevi care locuiesc în sate nu fac duş dimineaţa, iar cei de la oraş se spală mai puţin pe mâini. Totodată, fetele sunt cele care respectă cel mai mult igiena personală. Sunt datele unui studiu realizat de Centrul Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit cercetării, peste 27 la sută dintre fete şi aproape 24 dintre băieţi, locuitori ai oraşelor, fac duş dimineaţa. În acelaşi timp, în sate, acest indice este de 16 şi respectiv, 13 la sută. În schimb, în mediul rural, sunt mai mulţi copii care se spală dimineaţa pe mâini şi pe faţă. Aproape 70 la sută dintre ei sunt băieţi şi aproximativ 65 - fete. În oraşe, acest indice este de 58 şi, respectiv, aproape 56 la sută.
Totodată, doar 40 la sută dintre elevi se spală pe mâini după ce folosesc transportul public, iar igiena intimă este respectată doar de 43 la sută dintre elevii din oraşe şi a treia parte din sate. Dintre ei, aproape jumătate sunt fete. Totodată, hârtia igienică este folosită de aproximativ 83 la sută dintre fete şi de 68 la sută dintre băieţi.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de aproape 5.000 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. Marja de eroare este de plus minus cinci la sută.
Medicii avertizează că nerespectarea igienei personale poate provoca mai multe maladii. Cei mai vulnerabili sunt copiii care contractează cel mai des boli ale aparatului respirator. Potrivit specialiştilor, aproape 45 la sută dintre copii suferă de boli ale aparatului respirator.
În acelaşi timp, aproape 14 la sută se confruntă cu maladii infecţioase şi parazitare. Şi rata celor care se aleg cu leziuni şi traumatisme este semnificativă, peste nouă la sută. Totodată, din cauza nerespectării igienei persoanle, 8,1 la sută dintre copii şi adolescenţi suferă de boli ale pielii.