STUDIU: Nouă din zece moldoveni sunt patrioți şi sunt gata să pună mâna pe arme, în caz de război
Majoritatea moldovenilor se consideră patrioți şi este gata să pună mâna pe arme, în caz de război. Cel puțin asta arată datele unui sondaj de opinie realizat de Magenta Consulting, la comanda Biroului de Informare și Documentare NATO din Chișinău. De asemenea, o treime din cei intervievați consideră că Federația Rusă este o amenințare la adresa securității naționale.
Potrivit studiului, cifra celor care se declară patrioţi se ridică la 90 la sută şi doar 10 la sută afirmă contrariul. Doar un procent din ei care nu au putut da un răspuns exact.
De asemenea, dacă țării noastre i s-ar declara război, 76 la sută dintre cei intervievați au spus că sunt gata să lupte pentru a-şi apăra Patria. Alţi 20 la sută ar refuza, în timp ce cinci procente sunt nehotărâţi.
La întrebarea care este cea mai mare amenințare la adresa securității naționale, o treime a răspuns Rusia, iar 14 la sută - Statele Unite ale Americii. Vecinii noștri, Ucraina și România, sunt considerați drept o amenințare de nouă și, respectiv, opt la sută dintre moldoveni. În același timp, trei la sută văd un pericol în Uniunea Europeană.
Sondajul mai arată că 34 la sută din moldoveni consideră că NATO ne poate asigura securitatea, spre deosebire de ale 27 de procente, care afirmă contrariul.
20 la sută au spus nici da, nici nu, în timp ce alţi 20 la sută nu au putut oferi un răspuns.
Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 2282 de oameni, în perioada noiembrie 2017 - ianuarie 2018. Marja de eroare este de plus minus 2,1 la sută.