Studiu: Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial ar putea creşte cu 60% până în anul 2040. Vezi care este cauza
Foto: ziare.com
Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial ar putea creşte cu 60% până în anul 2040 ca urmare a înmulţirii şi îmbătrânirii populaţiei, însă și obiceiurile nesănătoase pot contribui la o augmentare a valorilor estimate, conform noii ediţii a ''Cancer Atlas'', transmite digi24.ro.
Noua ediţie a ''Cancer Atlas'' a fost prezentată în cadrul summitului internaţional World Cancer Leaders din Nur-Sultan (Astana), Kazakhstan. Potrivit acesteia, obiceiurile nesănătoase, precum fumatul, alimentaţia săracă în substanţe nutritive şi sedentarismul contribuie la riscul de creştere a numărului de cazuri de cancer la nivel mondial.
Atlasul, care oferă o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte cancerul la nivel mondial, a fost realizat de Societatea Americană pentru Cancer (ACS), Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului şi Agenţia Internaţională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC).
Cancerul este a doua cauză principală de deces înainte de vârsta de 70 de ani în 91 de ţări.
''Acest lucru este clar. Pur şi simplu trebuie să facem mai multe pentru a ne asigura că toată lumea poate beneficia de progrese în lupta contra cancerului", a scris Gary Reedy, directorul executiv al ACS, în prefaţa raportului, scrie digi24.ro.
Însă, progresul împotriva cancerului ''nu este doar posibil, ci şi realizabil'', a adăugat el într-un comunicat emis de ACS.
Potrivit dr. Elisabete Weiderpass, director al IARC, cancerul este o provocare ce ţine de dezvoltarea durabilă. ''Confruntarea cu problema cancerului este o situaţie precedată de abordarea inechităţilor sociale şi economice, stimularea creşterii economice şi accelerarea dezvoltării durabile'', a scris ea în prefaţă.
''Prevenţia este şi ar trebui să fie în continuare prima linie de atac în abordarea provocărilor pe care le prezintă epidemia globală de cancer'', a subliniat Weiderpass.
Consumul de tutun este principala cauză ce poate fi prevenită de deces cauzat de cancer, potrivit atlasului. În 2017, fumatul a provocat 2,3 milioane de decese la nivel mondial, respectiv 24% dintre toate cazurile de deces cauzat de cancer.
Bolile infecţioase reprezintă 15% dintre toate cazurile noi de cancer la nivel mondial, însă proporţia variază considerabil, de la aproximativ 4% în multe ţări cu venituri ridicate până la peste 50% în mai multe state africane subsahariene.
Peste 90% dintre cazurile de cancer asociate infecţiilor sunt provocate de Helicobacter pylori, papilomavirusul uman (HPV), virusul hepatitei B şi virusul hepatitei C.
Excesul de greutate şi obezitatea cresc riscul de dezvoltare a 13 tipuri de cancer şi au fost asociate cu 3,6% dintre cazurile noi de cancer la adulţi din întreaga lume în 2012.
Numărul cazurilor de cancer asociate cu excesul de greutate/obezitate, dieta nesănătoasă şi sedentarismul se estimează că va creşte în majoritatea zonelor lumii, se arată în atlas.
Consumul de alcool este asociat cu 4,2% la sută dintre decesele din cauza cancerului la nivel mondial, cu diferenţe semnificative de la o ţară la alta.
Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femeile din aproape toate statele, prezent în aproape 1 din 4 cazuri noi de cancer în rândul acestora.
În ceea ce priveşte tumorile cervicale, în cazul în care tendinţele actuale continuă, vor exista aproximativ 44 de milioane de cazuri de cancer de col uterin la nivel mondial în următoarea jumătate de secol.
Anual, aproximativ 270.000 de cazuri de cancer sunt diagnosticate la copii în întreaga lume.
În ţările cu venituri ridicate, rata de supravieţuire în primii cinci ani după diagnosticarea cu cancer depăşeşte 80%, însă poate fi de doar 20% în ţările sărace, conform ''Cancer Atlas''.
World Cancer Leaders' Summit 2019 s-a desfăşurat în perioada 15 - 17 octombrie.