Studiu: Oamenii care obișnuiesc să bea cantități moderate de cafea au șanse mici să capete anumite boli
Dacă te numeri printre împătimiții gustului de cafea, fie ea tradițională ori decofeinizată, ai toate șansele să ai o viață lungă, conform specialiștilor în nutriție. Cercetări recente aduc noi dovezi în acest sens. Totodată, am cerut și părerea unui medic specialist român, scrie libertateapentrufemei.ro.
Băutura aromată considerată ca fiind cel mai răspândit energizant din lume, cafeaua, câștigă tot mai multe aprecieri inclusiv în ochii cercetătorilor de la Universitatea Harvard. O echipă de specialiști a realizat un studiu pe o perioadă de 20 de ani și s-a ajuns la concluzia că oamenii care obișnuiesc să bea cantități moderate de cafea au șanse mici să se îmbolnăvească de diabet sau de afecțiuni ale inimii.
Efecte după minimum 3 cești de cafea
Limita a fost de cinci cești pe zi, constatându-se efecte benefice inclusiv în cazul consumului de cafea decofeinizată. Totuși, în cazul fumătorilor, nu au fost neutralizate urmările produse de țigări nici măcar cu ajutorul cafelei tari.
„Mesajul nostru este că un consum între 3 și 5 cești de cafea pe zi scade riscul de mortalitate din cauze ca diabet, boli cardiovasculare sau suicid. În studiile anteriore am urmărit doar consumul de cafea cu cafeină, iar de data aceasta a fost luată în considerare și cea decofeinizată.” a declarat Frank Hu, profesor de Nutriție și Epidemiologie la Harvard și cel care a coordonat cercetarea.
Studiu cu 200 de mii de persoane
Sursele de informare au fost detaliile furnizate, timp de peste 20 de ani, de 200.000 de doctori și de asistente medicale, care au relatat despre alimentația și stilul de viață avut. S-a constatat, între altele, și că cei care nu fumează, dar beau cafea, au cu 8% – 15 % șanse să trăiască mai mult, în funcție de cantitatea băută. Totuși, a menționat coordonatorul studiului, corelația nu este în totalitate clară, deoarece, în general, persoanele care beau multă cafea sunt mai predispuse la fumat și la consumul de carne roșie.
Cea mai bună variantă de consum
Cercetătorii nu au menționat dacă persoanele din studiu au consumat cafeaua neagră, cu frișcă sau cu zahăr. Însă, conform principiilor de alimentație corectă, cea mai recomandată variantă este cafeaua simplă, fără adaosuri.
Cafeaua nu dăunează sănătății
„Acesta este probabil cel mai bun studiu de care o să dispunem, datorită numărului mare de subiecți care au participat, de faptul că include atât femei cât și bărbați, iar perioada de timp pe care s-a desfășurat este foarte lungă.”, a spus Dr. Sharonne Hayes, medic cardiolog la Clinica Mayo (SUA), care a luat la cunoștință studiul, dar nu a fost implicat în realizarea lui. Hayes a mai spus pentru NBC că: ”iubitorii de cafea nu au de ce să își facă griji că această băutură le dăunează sănătății, din contră, cafeaua le poate aduce beneficii.”
Cofeinizată versus decofeinizată
”Așa cum spune și denumirea produsului, în cafeaua decofeinizată nu mai există cofeina, sau se găsește în cantități extrem de mici. Însă, foarte important, în cafeaua decofeinizată rămân substanțe active valoroase, antioxidanți (acid cafeic, acid clorogenic, acid ferulic), grăsimi benefice și niacină, care are capacitatea de a ține colesterolul sub control.”, explică dr. Gabriela Man.
Consider o opțiune mai sănătoasă cafeaua decofeinizată de calitate
”Cofeina este un drog care provoacă dependență. Marii consumatori de cafea au senzația că nu pot funcționa optim fără doze mari de cafea tare. Studii făcute în campusuri universitare din SUA și Japonia au demonstrat că cei care beau cafeaua de dimineață nu se simt mai bine decât cei care nu o beau, ci se simt mai bine decât ei înșiși fără acele doze de cafea. În plus, cofeina are capacitatea de a stimula secreția de cofeină, aspect care e contraindicat în diabetul tip 2, unde pacientul are o secreție mare de insulină, însă ineficientă pe menținerea glicemiei în valori normale. De aceea, consider o opțiune mult mai sănătoasă o cafea decofeinizată de bună calitate în care nu mai avem cofeină, dar păstrăm substanțele active benefice (antiioxidanți, grăsimi benefice, antiinflamatoare). Spun de bună calitate deoarece în cazul mărcilor care se respectă, decofeinizarea nu se mai face cu solvenți chimici, ci printr-o procedură naturală, cu utilizare de apă fierbinte și filtru de carbon.”
- Cum se prepară cafeaua CORECT. Sfaturi de la Consiliul pentru sănătate din Ţările de Jos
- Bei cafea de la automat? Descoperă la ce pericole te expui
- Măsuri fără precedent! Motivul pentru care într-un oraş a fost interzisă cafeaua la capsulă
- Motiv de îngrijorare pentru femei. Ce efect are consumul excesiv de cafea asupra corpului