STUDIU: Obezitatea, asociată cu depresia cauzată de grăsimile din alimentaţie
foto: bzi.ro
Grăsimile alimentare care ajung în creier prin fluxul sanguin ar putea explica asocierea dintre obezitate şi depresie, conform rezultatelor unei cercetări recente, scrie agerpres.ro.
Studiul, condus de Universitatea Glasgow în colaborare cu Institutul Gladstone din Statele Unite, a relevat legătura dintre dieta bogată în grăsimi saturate ce conduce spre obezitate şi dezvoltarea fenotipurilor specifice depresiei.
Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că prin diminuarea intensităţii procesului de eliberare a unei enzime specifice numite fosfodiesterază pot fi reduse simptomele depresiei asociate obezităţii.
Cu ajutorul experimentelor pe şoareci, cercetătorii au putut observa modul în care acizii graşi saturaţi ajung în creier prin fluxul sanguin şi apoi se acumulează şi afectează semnale deosebit de importante ale creierului asociate depresiei.
Şoarecii care au primit o dietă bogată în grăsimi au prezentat un influx de acizi graşi în regiunea hipotalamusului, zonă asociată sistemului metabolic şi cunoscută pentru asocierea cu depresia.
Aceşti acizi graşi au influenţat apoi în mod direct căile de semnalizare responsabile de apariţia depresiei.
''Este pentru prima oară când au fost observate efectele directe pe care o alimentaţie bogată în grăsimi le poate avea asupra zonelor de semnalizare ale creierului asociate depresiei'', a declarat George Baillie, autor principal al studiului.
''Acest studiu ar putea explica modul şi motivul pentru care obezitatea este asociată cu depresia şi cum pot fi trataţi mai bine pacienţii care suferă de aceste afecţiuni'', a adăugat cercetătorul, profesor la Universitatea din Glasgow.
''Utilizăm adesea alimente grase pentru a ne simţi mai bine deoarece au un gust foarte bun, însă, pe termen lung, acest lucru ar putea afecta starea de spirit a unei persoane într-un mod negativ'', a precizat specialistul.
Baillie a amintit că reducerea consumului de alimente grase poate avea numeroase beneficii pentru sănătate, însă studiul ''sugerează că aceasta promovează totodată o mai bună dispoziţie''.
Despre asocierea dintre obezitate şi depresie se ştie că este una complicată, pacienţii supraponderali răspunzând mai greu la medicamentele antidepresive obişnuite, au notat cercetătorii.
Autorii studiului speră ca aceste concluzii ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente antidepresive mai adecvate persoanelor supraponderale sau obeze, notează Press Association.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Translational Psychiatry şi a fost finanţată de Medical Research Council şi Onassis Foundation Predoctoral Fellowship.