Acum puțin timp, vorbeam despre faptul că oamenii de știință cred că ar trebui să considerăm că suntem în Antropocen, adică o nouă eră geologică, marcată de activitatea umană, scrie playtech.ro.

Așa cum era de așteptat, Antropocenul nu reprezintă cea mai fericită etapă prin care trece Terra. Dacă trendul actual continuă, până în 2020 speciile sălbatice de vertebrate ar putea ajunge la un declin de 67%, comparativ cu anul 1970, ca urmare a activităților umane, conform Raportului Planeta Vie 2016 – Risc și reziliență într-o nouă eră.

Presiunea umană crescută amenință și resursele naturale de care depinde omenirea, adică sursele sursele de apă și alimente. Un raport realizat de WWF arată modul în care planeta este compleșită de oameni, pentru prima dată în istoria Pământului, și scoate în evidență schimbările necesare în două sectoare-cheie: alimentația și energia.

„Comportamentul uman continuă să cauzeze declinul populațiilor de animale sălbatice la nivel global, cu un impact deosebit în ceea ce privește habitatele de apă dulce. Cu toate acestea, este foarte important că încă vorbim de un declin, și nu de extincții – iar acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă care să trezească eforturile de a promova recuperarea acestor populatii”, a declarat profesorul Ken Norris, Director of Science de la Societatea Zoologică din Londra (ZSL).

În 2020, acordul climatic de la Paris va intra în vigoare, iar primele acțiuni de mediu din cadrul noului plan de dezvoltare durabilă vor deveni realitate. Dacă vor fi implementate, aceste măsuri, împreună cu atingerea obiectivelor internaționale stabilite pentru 2020 în ceea ce privește biodiversitatea, pot contribui la realizarea reformelor necesare în sistemele de hrană și energie din lume pentru a proteja speciile sălbatice de pe tot globul. Cele mai importante amenințări la adresa speciilor identificate în raport sunt legate direct de activitățile umane, inclusiv pierderea habitatului, degradarea și exploatarea excesivă a speciilor sălbatice.

Se estimează că populația de elefanți africani din Tanzania a scăzut cu 60% între 2009 și 2014, mai ales din cauza braconajului. Un alt exemplu îl reprezintă populațiile de vulturi native Pakistanului (White-rumped vulture – Gyps bengalensis), care au avut un declin de 99% intre 2000 și 2007, cauza principală fiind un antiinflamator folosit pentru vite, diclofenacul, care le provoacă insuficiență renală.

Din fericire, există și contraexemple, când eforturile umane de conservare au reușit să aibă un impact pozitiv semnificativ. Un exemplu îl reprezintă revenirea râsului în Franța, unde populația a ajuns de la 0 exemplare în 1970, la 108 conform estimărilor recente. La fel, un exemplu fericit este și cazul castorului care, mulțumită protecției legale, reintroducerilor și relocărilor din țările vecine, a ajuns la o creștere de 5000% a populației din Polonia, între 1966 și 1998.

Concluziile raportului WWF  furnizează dovezi suplimentare pentru faptul că planeta intră în Antropocen. În secolele viitoare, impactul activității umane – de la metropole, la deșeuri din plastic – va fi vizibil în straturile de rocă, la fel cum astăzi putem vedea dovezi de lovituri de meteorit și erupții vulcanice care au marcat erele geologice din trecut.

Raportul Planeta Vie 2016 include, de asemenea, date din cercetarea făcută de Global Footprint Network, care arată că suntem „pe datorie” în ceea ce privește folosirea resurselor. Avem o singură planetă, dar consumăm resurse pentru o planetă și jumătate pentru bunurile și serviciile necesare traiului zilnic.

Sistemul alimentar este responsabil pentru 25-30% din emisiile cu efect de seră la nivel mondial. Agricultura utilizează o treime din suprafața terestră a Pământului și aproape 70% din resursele de apă folosite de oameni.

Transformarea habitatului natural în terenuri agricole, pescuitul excesiv, precum și practicile agricole și de pescuit nesustenabile diminuează capitalul natural și serviciile ecosistemice pe care le oferă oamenilor într-un ritm mai rapid decât poate fi refăcut.

Astăzi, 75% din alimentele de la nivel global sunt generate din doar 12 plante și cinci specii de animale (FAO, 2004). În plus, operațiunile de monocultură la scară largă se bazează pe un volum mare de substanțe chimice, care afectează speciile sălbatice și a habitatul acestora, fie direct, fie indirect, prin poluarea solului sau apei.

Raportul WWF specifică necesitatea unei modificări la nivelul întregului lanț alimentar, pentru a reduce consecințele din prezent. În producție, trebuie să se treacă la metodele agricole care cresc produsele alimentare acolo unde sunt necesare și unde speciile se potrivesc condițiilor climatice și să ne concentrăm asupra optimizării randamentului în limita ecosistemului, prin procese și factori de producție naturali.

Când vine vorba de distribuție, trebuie să reducem deșeurile alimentare, deșeurile aruncate înapoi în mare și scurgerilor și să lucrăm pentru a face lanțul alimentar mai puțin dependent de substanțele fosile (în procesare, ambalare și transport). Nu în ultimul rând, este nevoie și de o responsabilizare sporită în consum, iar oamenii să aibă diete sănătoase, sustenabile și fără risipă de alimente.